Un depozit ilegal de deseuri a fost descoperit chiar în centrul Capitalei.
Atât Tánczos Barna, cât și secretarul de stat pentru mediu, Róbert Szép, au mers astăzi, alături de primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pe strada Apolodor din centrul Capitalei.
Este vorba despre locația unde Poliția Sectorului 5 a descoperit depozitul ilegal de deșeuri.
Depozit ilegal, înconjurat de blocuri și sedii de firme
”Este inadmisibil ca un astfel de focar de infecție să existe în centrul Capitalei României, într-o zonă înconjurată de blocuri de locuințe și sedii de instituții”, a declarat ministrul Barna Tánczos.
De asemenea, ministrul Mediului i-a felicitat pe reprezentanții Primăriei Sectorului 5 și pe edilul Popescu Piedone pentru această acțiune, care este un exemplu demn de urmat de toate administrațiile locale.
Mai mult, ministrul a adăugat că, în momentul de față, prioritatea este ecologizarea zonei și impunerea de măsuri pentru ca această situație să nu se repete.
”Însă nu trebuie să ne oprim și trebuie să încercăm să îi identificăm pe cei care au aruncat deșeurile aici. Le-am transmis reprezentanților Poliției Locale că se pot baza pe sprijinul comisarilor Gărzii de Mediu pe parcursul acestei investigații”, a explicat Barna Tánczos.
Primăria Sectorului 5 lucrează la curățarea zonei
În declarația de pe contul de Facebook, reprezentanții Ministerului Mediului precizează că angajații de la Primăria Sectorului 5 lucrează, în momentul de față, la curățarea zonei.
Normalitate pentru București, pentru viitor, pentru oameni și pentru natură: întreaga cantitate colectată va fi transferată către un depozit autorizat.
Cu toate acestea, cheltuielile aferente întregii operațiuni vor fi suportate de proprietarul terenului.
”Da, corect, proprietarul terenului este primul responsabil. Dacă nu-l poate administra, păzi, să-l vândă”, a comentat un utilizator de Facebook la postarea Ministerului Mediului.
În data de 22 aprilie, cu ocazia Zilei Pământului, Cristian Popescu Piedone a făcut apel la conștientizare. Implicat în protecția mediului, edilul a precizat că suntem cu toții responsabili pentru întreținerea unui mediu curat.
De asemenea, edilul a menționat că, în calitate de primar al Sectorului 5, respectă un angajament luat, acela de a conduce o luptă împotriva poluării și a celor care o produc.