Sorin Ovidiu Vîntu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Personaj cunoscut în scena afacerilor încă de la începutul anilor ’90, ca mai apoi să devină un soi de sfătuitor politic al vremurilor politice ce au urmat. În cele din urmă să ajungă la închisoare. Eliberat de curând din penitenciar, Vîntu pare să fi revenit la o viață normală în care banul rămâne ban, aroganța, aroganță, iar sfaturile și părerile acolo unde le stă lor bine: la purtător.

Ion Cristoiu nu s-a putut abține și i-a luat acestuia un interviu pentru CristoiuTv, interviu în care Sorin Ovidiu Vîntu a vorbit despre toți și despre toate. Poate cea mai controversată declarație a sa a fost cea potrivit căreia președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Ludovic Orban ar trebui să fie, în acest moment, la pușcărie.

Interviul integral dat de Sorin Ovidiu Vîntu

Ion Cristoiu: Spuneţi-mi, ca proprietar şi om de media putem vorbi de o psihoză, adică o diferenţă între pericolul real şi pericolul exagerat de presă?

Sorin Ovidiu Vîntu: S-a anticipat lucrul acesta. În presă în general, nu mă refer doar în România, jurnaliştii sînt descalificaţi de mult. Social-media le-a luat locul. Evenimente reale, interpretări reale, oameni foarte inteligenţi care scriu pe social-media, apar pe internet, au detronat calitatea de jurnalist autentic. Aţi mai rămas foarte puţini, sînteţi vreo 4-5 în toată ţara. Vă număraţi printre ei şi n-o spun pentru un captatio benevolentiae, chiar vă respect profesional. Sînteţi printre puţinii.

Ion Cristoiu: În ce-a constat psihoza mediatică? Faceţi-mi o scurtă analiză.

Sorin Ovidiu Vîntu: Atîta timp cît se ştie că în presă există o grămadă de proşti, şi presa se hrăneşte doar din rahat şi sînge, era evident c-o să muşte imediat. Şi nu vedeţi în fiecare seară chestia aia cu „Hai să anunţăm cifrele. Cîţi au mai murit”.

Ion Cristoiu: Tot dumneavoastră aţi postat un clip în care spuneaţi că ăştia n-au dreptul să ne oblige să nu ieşim din casă. Dacă vreţi să ne explicaţi.

Sorin Ovidiu Vîntu: E vorba de arest la domiciliu. Doar printr-o hotărîre judecătorească mă poţi ţine arestat la domiciliu. Iohannis, Orban ei trebuie băgaţi la puşcărie pentru un abuz formidabil. Dar cine s-o facă?

Ion Cristoiu: Da, domnule Sorin Ovidiu Vântu, dar şi francezii au stat în case, care se spune că e patria libertăţii. Ei cum au stat? Cum se face că această planetă, atît de înnebunită după drepturile omului, a acceptat într-o noapte să i se limiteze drepturile?

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu eu n-am spus că francezii sînt mai deştepţi decît noi, hai să fim serioşi. Duceţi-vă în satele sau micile orăşele din Franţa vedeţi cîtă prostie e. Undeva planeta este egalizată sub semnul prostiei. Nu se mai citeşte, se stă pe social-media unde toţi cretinii îşi exprimă, mă rog dreptul lor, îşi varsă năduful şi e mai bine aşa decît să iasă în stradă. Deci presa serioasă s-a decredibilizat total, nu mai există practic.

Ion Cristoiu: În clipul „Există viaţă după coronavirus”, cred că spuneţi în ironie, pentru că văd că există viaţa grea, vă refereaţi la un moment dat la infracţionalitate, de fapt la creşterea infracţionalităţii, dacă vreţi să vă explicaţi.

Sorin Ovidiu Vîntu: Au venit de afară în milionul ăsta jumătate toţi infractorii noştri, mîndria noastră, au revenit la Patria-mumă. Plus infractorii care există în România. Vor face ravagii, mai ales cei care au venit din străinătate, n-au că mînca, dragule. Vor face ravagii. Deci la ora actuală Serviciul Român de Informaţii, Serviciile Armatei, serviciile Poliţiei toate trebuie să fie concentrate pe locurile unde se grupează la ora actuală lumea interlopă şi să le destructureze rapid clanurile. Una e să te atace unul şi alta e să te atace o bandă. Mă rog.

Ion Cristoiu: Va face faţă statul român, că dumneavoastră aveaţi acea formulă, „întăriţi-vă statul” este statul român suficient de tare ca să facă faţă acestui val de creştere a violenţei?

Doar statele slabe sînt abuzive

Sorin Ovidiu Vîntu: Un stat care s-a comportat atîţia ani abuziv, a arătat o slăbiciune imensă, doar statele slabe sînt abuzive, domnule Cristoiu. Nu, nu va face faţă.

Ion Cristoiu: Nu asta e o maximă, chiar e o zicere bună, aşa este statele slabe sînt abuzive. Spuneţi-mi de ce şi din închisoare aţi fost foarte dur cu clasa politică românească, de ce şi care ar fi slăbiciunile clasei politice la ora actuală?

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu daţi-mi un singur exemplu de politician pe care dumneavoastră l-aţi vota cu amîndouă mîinile. Măcar cu o mînă, nu cu amîndouă.

Ion Cristoiu: A, nu e nici unul.

Sorin Ovidiu Vîntu: De ce mă întrebaţi.

Ion Cristoiu: Păi care e cauza? E urmarea acţiunii Binomului ?

Sorin Ovidiu Vîntu: A, nu. Ce treabă are binomul că parlamentarul cutare sau premierul cutare e un dobitoc? Hai să fim serioşi.

Ion Cristoiu: De ce n-avem elită politică domnul Sorin Ovidiu Vântu?

Sorin Ovidiu Vîntu: Începuse să se construiască, să se contureze, în momentul în care a venit uraganul peste România, au distrus toate centrele de putere, au fost arestaţi oameni politici, oameni de afaceri, locali, centrali. Ăsta a fost un plan, dacă vrei să cucereşti o ţară îi distrugi elita, îi distrugi ce are mai tare. Da să sărim peste asta. Dragule, oamenii ăştia nu ştiu carte, n-aţi văzut o grămadă dintre ei nu ştiu să vorbească româneşte, cum să mă conducă unul ca ăsta pe mine, dragule? Nu viziune, nu cultură economică, nu cultură politică, nu cultură de orice fel. De aceea am decis să sprijin apariţia a şase noi partide politice, nu unul, şase. Eu nu intru în politică, nu mă interesează, am destui bani, am siguranţă şi alimentară, dacă vreţi, dar îi finanţez după ce-i învăţ eu carte. Clubul ăsta de business şi politică asta îşi propune să înveţe carte un număr cît mai mare de oameni. Să-i înveţe politică şi business, nu există, domnule Cristoiu, să faci politică de anvergură fără să fi trecut clasa de business şi să ştii business. Cum nu poţi face business de anvergură, nu cîrciumoare şi buticuri fără să ai susţinere politică. E o realitate la nivel mondial. De ce tăcem? De ce ne facem că nu ştim?

Ion Cristoiu: Am văzut textul dumneavoastră în legătură cu Clubul de business şi politică. Sînt aproape sigur că printre postările răutăcioase au fost şi cele care v-au zis dacă nu cumva e un FNI? Au fost, ca să vă supăr?

Sorin Ovidiu Vîntu: Nu, nu mă supăraţi.

Ion Cristoiu: Dumneavoastră cum aţi răspuns?

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu o ţară are nevoie şi de proşti. Dacă n-ar exista nu ţi-ar mai săpa nimeni grădina, nu ţi-ar mai desfunda nimeni canalizarea. E bine să fie, decît să sară cu ciomagul în stradă mai bine să înjure pe internet.

Am căzut într-o capcană care mi-a fost întinsă ca ultimul prost.

Ion Cristoiu: Spuneţi-mi, aşa ca să fie incomod pentru dumneavoastră, am studiat felul în care v-a lucrat Sebastian Ghiţă, mai ţineţi minte? Cum de v-a putut lucra pe dumneavoastră Sebastian Ghiţă în afacerea cu Realitatea?

Sorin Ovidiu Vîntu: În momentele mele de naivitate, asta e.

Ion Cristoiu: Recunoaşteţi?

Sorin Ovidiu Vîntu: Evident. Aşa cum am mai spus-o, am căzut într-o capcană care mi-a fost întinsă ca ultimului prost. Asta e.

Ion Cristoiu: Au fost şi Serviciile care au pus la cale asta?

Sorin Ovidiu Vîntu: Cum adică dacă au fost şi serviciile? Idioţii din SRI au făcut toate operaţiunile. Cum adică dacă au fost şi serviciile?

Ion Cristoiu: Că tot nu ne aude nimeni spuneţi-mi nu cumva vi s-a părut Sebastian Ghiţă mai prost decît e? Adică ce teatru a jucat să vă tragă pe dumneavoastră pe sfoară, că dumneavoastră eraţi greu de tras pe sfoară?

Sorin Ovidiu Vîntu: Faceţi în general o cercetare jurnalistică foarte amănunţită. Am explicat lucru ăsta. Mi-a spus că trebuie să arate că e duşman cu mine domnului Blejnar, că altfel domnul Blejnar îi execută toate companiile. Şi vrea să-i prezinte o dovadă lui Blejnar, conform căreia noi sîntem duşmani. Şi atunci i-am zis, să facem o înregistrare în care eu să-l ameninţ, să-l sperii. Asta a fost tot. Am încercat să le dau o mînă de ajutor. Am fost un papagal. Se întîmplă.

Ion Cristoiu: Aţi mai da mîna cu Sebastian Ghiţă acum?

Sorin Ovidiu Vîntu: E o victimă şi el, săracul.

Ion Cristoiu: Parcă aţi fi în Săptămîna Sfîntă…

Sorin Ovidiu Vîntu: A, nu, nu, să ne înţelegem nu-l iert, staţi uşor, banii trebuie să mi dea.

Ion Cristoiu: Banii? Are să vă dea mulţi?

Sorin Ovidiu Vîntu: Destui.

Ion Cristoiu: Dumneavoastră aţi crezut vreodată în Contele de Monte Cristo? Adică un om iese din celulă şi se gîndeşte după 20 de ani să se răzbune, credeţi că e posibil aşa ceva?

Sorin Ovidiu Vîntu: Da cum să nu, da cum să nu, este elementar. Cînd cineva te-a nedreptăţit nu poţi trece peste asta.

Ion Cristoiu: În afară de acest club, ce veţi face în continuare?

Sorin Ovidiu Vîntu: Acest club.

Ion Cristoiu: Poftim?

Sorin Ovidiu Vîntu: Dumneavoastră nu realizaţi importanţa acestui club.

Ion Cristoiu: Ba da, realizez, dar poate mai faceţi şi altceva. Ştiţi de ce întreb? Pentru că am văzut la unii confraţi speranţa că dumneavoastră veţi face din nou un trust de presă. Veţi mai face?

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu, eşti în România, cu cine să fac? Cu dumneavoastră şi cu cine? Ar mai fi 2-3, dar e insuficient pentru o televiziune puternică.

Ion Cristoiu: Ca proprietar de media, îmi puteţi spune de ce-a decăzut aşa de tare presa?

Sorin Ovidiu Vîntu: Motivele sînt financiare.

Ion Cristoiu: În sens?

Sorin Ovidiu Vîntu: Toţi proprietarii aceştia de presă, îmi cer iertare de la dumnealor, sînt nişte proşti. În loc să-şi folosească influenţa politică să treacă prin Parlament o lege conform căreia cabliştii trebuie să le plătească conţinutul, se mulţumesc cu mici ciubucuri, mici contracte de publicitate. N-au creier. Deci de vină sînt patronii de presă pe care nu-i duce capul cum să-şi optimizeze influenţa pe care o au în societatea românească. Vai de capul lor. În mod normal cabliştii trebuie să plătească conţinutul, conţinutul este o marfă care pe mine mă costă bani, ţi-o dau ţie şi tu încasezi banii rezultaţi în urma muncii mele. Nu e corect. Tot ce se cheamă Discovery, pentru a putea fi luat Discovery cabliştii plătesc cîţiva cenţi per abonat. Păi cum adică ca să nu preiei Antena 3, România TV, B1, Digi, chiar dacă e patronului, toate astea trebuie să încaseze bani de la cablişti. Este o aberaţie ce se întîmplă, o prostie monumentală a proprietarilor de presă. Neavînd bani, încearcă să obţină rating prin metode extrem de joase şi în felul acesta s-au deprofesionalizat valori, valori. Am lucrat cu nişte profesionişti excepţionali construind trustul Realitatea. Aproape toţi, cu o singură excepţie, au decăzut profesional. Să facă rating şi să obţină nişte mărunţiş, în loc să-şi asigure existenţa din banii plătiţi de cablişti. Aşa funcţionează lucrurile în mod normal, în mod logic.

Ion Cristoiu: Deci credeţi că goana după rating duce la căderea presei?

Sorin Ovidiu Vîntu: Dragul meu, dacă te consideri presă de quality nu dai creierii ăia zdrobiţi pe şosea, hai să fim serioşi! Nu te hrăneşti din rahat şi sînge. Hai să fim serioşi! Asta nu e presă, dragă. Prefer să vizitez internetul unde sînt şi o grămadă de oameni deştepţi, am văzut nişte postări excepţionale, decît să mă uit la televizor. Credeţi-mă rar mă mai uit la televiziunile de ştiri. La dezbateri niciodată, la jurnale mă mai uit, dar la dezbateri niciodată.

Ion Cristoiu: Credeţi că internetul va lua locul presei clasice?

Sorin Ovidiu Vîntu: L-a luat deja.

Ion Cristoiu: În ce sens, spuneţi-mi?

Sorin Ovidiu Vîntu: Generaţia 20-40 stă pe internet, moşnegii stau pe televiziunile de ştiri, cam asta e situaţia.

Ion Cristoiu: Mă miră că pentru postarea aia a dumneavoastră în legătură cu conspiraţia nu v-au suspendat. Explicaţi-mi şi mie de ce este interzis pe această planetă să spui că criza Coronavirus e o conspiraţie?

Sorin Ovidiu Vîntu: Forţele implicate în această manipulare, Excelenţă, domină planeta. Normal să poată opri ce nu le convine. Faptul că am făcut eu nişte comentarii nu-i deranjează absolut deloc, nu sînt persoana care poate îndemna la o revoluţie la nivel planetar. Nu-i deranjează.

Băieţaşii ăştia din politică gîndesc doar în cicluri electorale

Ion Cristoiu: Relansarea economică cum o vedeţi?

Sorin Ovidiu Vîntu: Excelenţă eu aş angaja un economist mare, un finanţist mare, un ministru al Agriculturii mare. Aş angaja specialişti. După cum bine ştiţi, domnule Cristoiu, eu lucrez cu experţi. Valoarea mea şi valoarea business-urilor mele a constat în valoarea echipelor pe care am ştiut să le construiesc. Eu nu sînt deşteptul pămîntului, m-am înconjurat de oameni mult mai deştepţi decît mine. Acelaşi lucru ar trebui să-l facă şi Parlamentul României. Să angajeze experţi autentici, să le creioneze un plan economic şi să-l pună în aplicare. Din nefericire, băieţaşii ăştia din politică gîndesc doar în cicluri electorale. Atît. Din patru în patru ani. Mintea lor nu-i duce mai departe de această perioadă de timp. De-aia nu pot gîndi. Nici nu se poate întîmpla în România un miracol, o revenire a acestui stat şi a acestei ţări. Pe timpul lui Ceauşescu România era o ţară formidabil de puternică din punct de vedere economic şi chiar politic, la nivelul planetar. Pentru că avea o căpetenie. Aşa cum era el, era o căpetenie. Astăzi, uitaţi-vă şi dumneavoastră în ce hal… Cine conduce România domnule Cristoiu? Ştiţi, îmi puteţi spune?

Ion Cristoiu: Eu v-aş replica în sensul că pînă la urmă în democraţie asta este blestemata dependenţă de vot, nu?

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu, domnule Cristoiu, Puterea nu se împarte, Puterea este deţinută de o singură mînă, nu e tiranie. Trebuie să fie, evident, nişte legi care să revină la o adică, se compenseze sau să anuleze o decizie idioată a unei căpetenii. Dar puterea de zi cu zi trebuie exercitată de o singură persoană. Un tip cu viziune. Şi acum avem. Puterea în România e exercitată de Iohannis. Un profesoraş de fizică de liceu de provincie, ăsta conduce o ţară de 20 de milioane, domnul Cristoiu.

Ion Cristoiu: De ce sînteţi aşa supărat pe Klaus Iohannis, mai supărat decît mine?

Sorin Ovidiu Vîntu: N-am nimic cu el dar credeţi-mă că îl prefer pe gunoiul ăla de Băsescu lui Iohannis. Măcar ăla avea o viziune, tîmpită, greşită, dar avea şi avea puterea s-o pună în practică. Ăsta n-are nimic, dragă. Mai ales, reţine, în situaţie de criză majoră trebuie un bărbat puternic şi destupat la creier, aşa ca mine. Evident, nu intru în politică, n-am de gînd să conduc nimic, să ne înţelegem, dar un tip de genul meu. Asta e nevoie.

Ion Cristoiu: Cum de n-a putut să fie Klaus Iohannis numărul unu în această criză? Erau toate condiţiile, nu-i aşa? Facem o analiză la rece.

Sorin Ovidiu Vîntu: Eu sînt un pătimaş în general, dacă detest un individ nu stau să-l analizez. L-am văzut, l-am evaluat, e un personaj care n-are ce să caute în politică şi-n fruntea ţării româneşti.

Ion Cristoiu: Aţi ajuns să-l apreciaţi mai mult pe Traian Băsescu?

Sorin Ovidiu Vîntu: Evident, diferenţă colosală între cei doi. Chiar dacă Băsescu e un gunoi, din punct de vedere intelectual îl depăşeşte net pe Iohannis.

Ion Cristoiu: După 30 de ani de postdecembrism, care este omul politic pentru care aveţi aprecieri, pe care-l consideraţi că a fost un om politic? ?

Sorin Ovidiu Vîntu: Sînt doi: Ion Iliescu şi Adrian Năstase.

Ion Cristoiu: De ce?

Sorin Ovidiu Vîntu: Ion Iliescu a ţinut ţara întreagă şi Adrian Năstase a băgat România în NATO şi în Uniunea Europeană.

Ion Cristoiu: Şi după asta, nu e nici unul?

Sorin Ovidiu Vîntu: Eu nu văd. Şi staţi să ne înţelegem, am coborît foarte mult standardele în ultima vreme, şi chiar la standardele scăzute nu văd pe nici unul. De aia trebuie schimbaţi toţi, dragă. Trebuie crescută o generaţie nouă de politicieni, trebuie schimbat sistemul politic în România. Aberaţia asta cu aşa zisa democraţie trebuie înlocuită cu un alt sistem politic, care să funcţioneze. Partidele trebuie să vină cu proiecte atunci cînd vor să fie votate. Proiecte pe care să şi le respecte dacă vor cîştiga alegerile. Să aibă respect pentru ăla care le dă votul. Să ştie că ajung acolo să cîştige şi ei, dar dintr-o sută de lei ei cîştigă 2 lei, 98 de lei cîştigă restul naţiei. Oamenii trebuie educaţi pentru politică. Să ştie ce responsabilităţi au acolo. Puterea fără responsabilitate este un dezastru. Nimeni, în afară de cei doi, nimeni dintre cei care au condus această ţară nu şi-au asumat şi responsabilitatea actului puterii.

Ion Cristoiu: Am vorbit despre postările dumneavoastră din perioada închisorii, e uşor, e greu să ai postări pe Facebook şi blog din închisoare?

Sorin Ovidiu Vîntu: Nu. Îmi scriam materialele şi le dictam fiului meu care le printa şi le trimitea administratorului de cont. Simplu ca bună ziua.

Ion Cristoiu: N-aveaţi internet la închisoare?

Sorin Ovidiu Vîntu: Excelenţă, totuşi, e puşcărie.

Ion Cristoiu: Spuneţi-mi aşa dacă aţi scrie o carte de memorii

Sorin Ovidiu Vîntu: Am scris-o deja.

Ion Cristoiu: Şi cînd o publicaţi?

Sorin Ovidiu Vîntu: La momentul oportun.

Ion Cristoiu: Ce dobîndeşte un om ca dumneavoastră, care era puternic, după experienţa închisorii?

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu, sînt un om cu un psihic extrem de puternic. Nu m-a afectat absolut deloc, dar absolut deloc. Evident am înaintat în vîrstă, anumite probleme de sănătate s-au agravat, dar atît. Se agravau şi dacă eram acasă.

Ion Cristoiu: În interviurile pe care le-am avut unii interlocutori au spus că această criză a arătat cît de mic e omul în raport cu Natura, cu Dumnezeu. Dumneavoastră aţi tras vreo concluzie din această criză?

Sorin Ovidiu Vîntu: Mi s-a confirmat, ceea ce ştiam cu toţii, cît de uşor e de manipulat omul. E atît de uşor de manipulat. Staţi în casă, noi nu ne vedem faţă în faţă, toată România stă în casă. Adică aţi acceptat în mod incredibil un abuz la adresa libertăţii dumneavoastră.

Operaţiunea se va numi Clubul de Politică şi Afaceri SOV

Ion Cristoiu: Spuneţi-mi mai multe lucruri dar practice despre acea iniţiativă a dumneavoastră.

Sorin Ovidiu Vîntu: Deci operaţiunea se va numi Clubul de Politică şi Afaceri SOV. Voi lansa pe internet o testare naţională psihologică pentru cei care vor să aplice. Un test de IQ.

Ion Cristoiu: Să luăm paşii. Cine vrea trebuie să aplice. Veţi avea un formular? Paşii practici.

Sorin Ovidiu Vîntu: Practic aplici pentru testul respectiv, răspunzi la întrebările de acolo, ele sînt într-un server, nişte specialişti fac profilul psihologic, determină IQ-ul fiecăruia în parte, primii 20, cei mai deştepţi 20 vor lua loc într-o clasă unde nişte traineri, nişte profesori le vor explica, ei vor învăţa nişte lucruri. Nu cum se învaţă la şcoală ci într-un mod cu totul şi cu totul practic, nu teorie. Vor învăţa economie, psihologie, sociologie, logică, chestiile esenţiale din aceste materii.

Ion Cristoiu: Am remarcat Logica. De ce Logica?

Sorin Ovidiu Vîntu: Nu logica Aristotelică, măcar logica formală, hai să ne înţelegem.

Ion Cristoiu: Măcar să gîndească logic.

Sorin Ovidiu Vîntu: Dacă nu eşti capabil să gîndeşti, ce cauţi în business sau în politică? Trebuie să înveţi să gîndeşti. Lecţii de business, reţineţi nu să facă business, lecţii de business, business îi învăţ eu. Eu pentru 20 de minute îi voi învăţa ce trebuie să ştie ca să aibă succes în business. Deci îi învăţ afaceri, nu cum să facă un plan de afaceri, ăla îl găsesc peste tot. Carismă şi un tip extrem de antipatic poate învăţa să fie agreabil. Deci tot ceea ce este nevoie pentru un om să facă politică sau afaceri la nivel naţional.

Ion Cristoiu: Online va fi toată?

Sorin Ovidiu Vîntu: Deci va avea sala de 20 de studenţi, de cursanţi, va avea un profesor care va vorbi cu ei, le va explica, şi totul va fi în on line.

Ion Cristoiu: Cît va dura şcoala?

Sorin Ovidiu Vîntu: Trei luni.

Ion Cristoiu: Şi după ce termină care e afacerea?

Sorin Ovidiu Vîntu: Poftim?

Ion Cristoiu: Care e afacerea, după ce termină?

Sorin Ovidiu Vîntu: După ce termină, pentru cei care au ideile şi s-au pregătit şi îi văd că sînt cei mai deştepţi şi vor să facă business le pun la dispoziţie bani să facă business, le deschid nişte companii. Eu luîndu-mi 30% din fiecare companie. Pentru cei care vor să facă politică le pun la dispoziţie tot ce înseamnă resursa clubului ca să facă politică. Voi sprijini apariţia a şase noi partide politice, nu unul singur, ci şase. Cu speranţa ca în 2024 oamenii pe care-i cresc eu să-i măture pe ăştia şi să ia puterea în România ştiind deja ce au de făcut.

Ion Cristoiu: Pe această scenă politică, de la extrema dreaptă la extrema stîngă, partidele acestea unde se situează? În centru? La Stînga? La Dreapta?

Sorin Ovidiu Vîntu: Fiecare îşi va face partidul, deci după învaţă politică va vedea dacă e de Dreapta, dacă e de Stînga, dacă e de Centru. Şi un lider îşi va face partid de Dreapta, de Stînga, de Centru.

Ion Cristoiu: Mă uit la guvernarea PNL, teoretic de Dreapta, n-aveţi impresia că postdecembrist noi n-am avut guvernări de Dreapta, liberal-capitaliste?

Sorin Ovidiu Vîntu: Ba a fost unul, a lui Tăriceanu.

Ion Cristoiu: Da?

Sorin Ovidiu Vîntu: Un guvern de Dreapta autentic.

Ion Cristoiu: Care a luat măsuri. Acesta de ce nu ia măsuri de Dreapta?

Sorin Ovidiu Vîntu: Păi nu ştie. Habar n-are ce e Dreapta.

PSD-ul n-are personalităţi

Ion Cristoiu: Partidului Social Democrat ce şanse îi mai daţi de specialist în PSD?

Sorin Ovidiu Vîntu: Excelentă. Cu unul ca Ciolacu în frunte ce pretenţii ai? Culmea, culmea Dragnea, aşa hulit, înjurat, a fost singurul lider autentic de Stînga în România, după Adrian Năstase. Lider puternic, cu viziune. Ăla, cum îl cheamă, ministrul de Finanţe, îmi scapă acum.

Ion Cristoiu: Teodorovici?

Sorin Ovidiu Vîntu: Aşa şi Vâlcov au venit cu Ordonanţa 114, bijuterie pentru ţara românească pe care idioţii ăştia au anulat-o. Dragule, PSD-ul n-are personalităţi. Singurul om de acolo care e specialist într-un domeniu este Iulian Iancu, e un om pe energie. Ăla ar trebui să se ocupe de portofoliul energiei, indiferent de guvernare, pentru că e profesionist. Ştie ce are de făcut. Şi mai era, reţineţi, Dan Ioan Popescu, foarte bun şi ăla, cu viziune într-adevăr. Păcat c-a fost cam lacom.

Ion Cristoiu: PNL spuneţi e partid de Dreapta sau de Stînga?

Sorin Ovidiu Vîntu: E o adunătură de … care n-are nici o legătură.

Ion Cristoiu: Adunătură?

Sorin Ovidiu Vîntu: Are doar un tip, dar nu se identifică nici un mod cu acel tip. Este o adunătură de, ştiu eu, funcţionăraşi politici.

Ion Cristoiu: Aţi avut o postare şocantă în care pledaţi pentru RomExit. De ce să iasă România din Uniunea Europeană?

Sorin Ovidiu Vîntu: De ce să rămînă?

Ion Cristoiu: Vă întreb?

Sorin Ovidiu Vîntu: De ce să rămînă, Excelenţă?

Ion Cristoiu: Pentru că, ca să mă exprim în termenii lui Klaus Iohannis, ne dau nişte bani.

Sorin Ovidiu Vîntu: Care bani?

Ion Cristoiu: Asta cam aşa e? Întrebaţi-l pe el.

Sorin Ovidiu Vîntu: Dragul meu Uniunea Europeană este o construcţie care n-are nici o legătură cu ideea fundamentală pornită de la vechii francmasoni. N-are legătură. A fost modalitatea prin care nemţii au putut să-şi anexeze, fără să tragă un foc de pistol, întreaga Europă. Culmea s-a ajuns pînă acolo încît ne rugam de nemţi „Luaţi-ne şi pe noi?” Ce ne-au dat acolo. Ce-am cîştigat acolo? Ne-au ras toate bogăţiile, alea pe care le puteau rade, ne-au luat toată forţa de muncă şi nu ne-au dat absolut nimic în schimb, ba ne-au dat: Diktate. Diktate, Excelenţă. Poate vă mai amintiţi termenul. Inadmisibil. Cît de proşti pot fi politicienii români să accepte toate lucrurile astea? Cît de proşti?

Ion Cristoiu: Vorbeaţi în postarea aceasta „Există viaţa după coronavirus” şi de faptul că ar trebui să folosim acest prilej pentru a dezvolta agricultura.

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu, industrializarea agriculturii.

Ion Cristoiu: Da, aşa e.

Sorin Ovidiu Vîntu: Produs agricol industrializat, dragul meu, ăla e plus valoarea, ăla aduce profituri imense. Trebuia să citiţi capitolul 62 din blogul meu, Proiectul SOV, proiectul meu de ţară. Şi acolo aveţi o descriere clară cu cifre, cu tot ce aveţi nevoie să vedeţi ce trebuie făcut în România. Priveşte toată naţiunea şi tot statul acel proiect. E o capodoperă, păcat că… nimic. Repet că eu cînd am făcut orice afacere m-am înconjurat de oameni supercalificaţi şi superdeştepţi. Am lucrat cu idei de-ale lor, am avut forţa să le pun în practică, şi ei m-au ajutat să le pun în practică. În spaţiul public au apărut o grămadă de oameni de bună credinţă cu numeroase idei. Nimeni nu le-a luat în seamă. Bă chiar aşa deştepţi o fi ăştia că nu mai există nimeni mai deştepţi decît ei? O grămadă de idei, lasă proiectul meu, nu s-a preluat nici o idee din spaţiul public şi sînt o grămadă, valoroase. Adică, cît de cretin să fii să nu te adapi de la înţelepciunea altuia? Am avut de învăţat aveţi cuvîntul meu de onoare şi de la menajera mea. A venit cu o chestie care mi-a străfulgerat, am făcut o conexiune şi am găsit… nu se poate să nu citeşti, să nu evaluezi bă o fi bună ideea asta?

Ion Cristoiu: Da, trebuie spus telespectatorilor că asta e o formulă extraordinară, industrializarea agriculturii dumneavoastră spuneţi că în fiecare localitate, sat, să fie o mică industrie alimentară.

Sorin Ovidiu Vîntu: Absolut din ce produce acolo să industrializeze. Produce fructe face conserve de fructe, face compoturi şi vinde compoturi, nu vinde mărul sau cireşica, sau sucul.

Ion Cristoiu: De ce 30 de ani n-am putut să facem?

Sorin Ovidiu Vîntu: Dragul meu prieten pentru că nu gîndeşte nimeni. Toţi care vin la putere se gîndesc cum să fure mai mult, să-şi asigure toată … şi să-şi facă bani pentru toată existenţa că ştiu că nu mai pupă acolo. Nimeni nu gîndeşte pentru alegător, pentru tîmpitul care l-a votat. Îi doare fix în cur. Vă rog să mă iertaţi.

Ion Cristoiu: Am înţeles, pe internet e permis.

Sorin Ovidiu Vîntu: Eu nu-mi permit totuşi, mi-a scăpat, îmi pare rău, îmi cer iertare de la cei care ne urmăresc şi de la dumneavoastră.

Ion Cristoiu: Credeţi că din politicieni românii au învăţat ceva din această perioadă?

Sorin Ovidiu Vîntu: Absolut nimic şi asta foarte încet.

Ion Cristoiu: De ce n-au învăţat?

Sorin Ovidiu Vîntu: Cum să mă explic: nu au creier şi asta e foarte simplu. Ajung nişte proşti să conducă 20 de milioane de români. Nu se poate aşa.

Avem avantajul, nefiind Uniunea Europeană că putem să tipărim monedă

Ion Cristoiu: Printre ultimele întrebări: care va fi principalul aspect al crizei economice care va urma la noi?

Sorin Ovidiu Vîntu: Bănuiesc că va trebui să batem monedă. Avem avantajul, nefiind Uniunea Europeană că putem să tipărim monedă. Cred că ăsta e primul lucru care trebuie făcut. Să se genereze o hiperinflaţie şi, păcat că domnul Mugur Isărescu e prea bătrîn ca să mai înţeleagă jocul tinerilor, România trebuie să-şi lanseze o criptomonedă. O monedă care să funcţioneze paralel cu leul românesc, astfel încît să fie un control al inflaţiei. Prin criptomonedă poţi controla inflaţia în aşa manieră încît ea să devină motor de dezvoltare. Avem nişte şanse uriaşe, domnule Cristoiu, trebuie un şef, trebuie un lider. Un cap care să pună în practică să bată cu pumnul şi să spună faceţi asta, faceţi asta, şi să se înconjoare de specialişti, dragule, de profesionişti autentici. A ajuns România să fie condusă de Streinu-Cercel, băiatul ăla de la ONU nu mai ştiu cum îl cheamă. Eu îi foloseam acolo să-mi scrie o hîrtiuţă, mă uit să văd despre ce e vorba dar deciziile le iau eu, nu mi le ia un medic, cu toată dragostea, ce-i atîtea osanale la medici, îi pupăm în cur. Sînt o grămadă printre ei, domnule Cristoiu, care habar n-au de meserie, ce fac le ridic osanale. Ajung să fiu condus de Rafila, de Cercel, de cum îl cheamă, mai este unul, cum îl cheamă? Arafat?

Ion Cristoiu: Raed Arafat, da.

Sorin Ovidiu Vîntu: Mi-e simpatic. A construit ceva, dar pînă la un punct, dragul meu. La nivelul ăsta omul şi-a atins de mult treapta incompetenţei maxime. Eu n-am nevoie de el decît să-mi scrie pe o hîrtie nişte fapte şi nişte consecinţe, atît. Deciziile le iau eu politic, nu ia Rafila decizii în locul meu… N-am nimic cu oamenii ăia, să ne înţelegem, dar n-au calificarea să mă conducă. Au altă calificare. Şi între noi fie vorba, bîjbîie de-ia naiba şi ăştia. Hai să fim serioşi. Experţii sufletului.

Ion Cristoiu: Dumneavoastră spuneţi că în această perioadă de criză de fapt au condus doctorii şi nu politicienii?

Sorin Ovidiu Vîntu: Şi nişte doctori, mă iertaţi, slab pregătiţi profesional. Îmi cer scuze de la ei. Adică dacă venea domnul Rafila cu un tratament sau cu un vaccin da, îl aplaudam. Dar cu cea venit? Cu nişte vorbe pe care le-a preluat de pe la ONU, de pe la Uniunea Europeană. Adică după 15 mai ies în stradă trebuie să-mi pun botniţă. Domnul Cristoiu, cît de proşti să fim? Cît de proşti să fim.

Ion Cristoiu: Nici dumneavoastră nu vă plac aceste botniţe.

Sorin Ovidiu Vîntu: Odată că nu ajută la nimic. Doi, cum mai văd eu femeia aia dacă-mi place sau nu-mi place?

Articolul precedentAparat Real Time Multiplex PCR pentru Spitalul Gomoiu, din bugetul Primariei Capitalei
Articolul următorCutremur în grupul Tender: Prospecțiuni SA, pierderi de 13 milioane euro
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.