Nu numai parlamentarii din arcul guvernamental au parte de clemenţa colegilor lor atunci când sunt acuzaţi de fapte de corupţie, ci şi cei apropiaţi preşedintelui Traian Băsescu. Deputaţii din Comisia juridică au respins luni cererea justiţiei în cazul deputatului PMP Florin Popescu. Preşedintele Comisiei, Bogdan Ciucă, a declarat că au fost 15 voturi „împotrivă”, şapte „pentru” şi o abţinere, el menţionând că plenul este suveran în a decide asupra cererii justiţiei de arestare preventivă.

Ciucă a precizat că nu ştie cine cum a votat, pentru că votul a fost secret. De asemenea, Ciucă a subliniat că discuţiile din Comisie au fost normale, fără ca cineva să ridice tonul. Ciucă a mai spus că plenul este suveran în această chestiune, iar Comisia Juridică raportul la Biroul Permanent. Plenul Camerei va vota pe 7 mai asupra solicitării de arestare preventivă a lui Florin Popescu.

Procurorul general Tiberiu Niţu i-a transmis miercurea trecută ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu – acuzat că ar fi cerut mită în campania electorală din 2012. Demersul vine după ce DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da dâmboviţenilor pomeni electorale în campania pentru alegerile locale din iunie 2012.

„Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”, a arătat DNA, în cererea transmisă procurorului general.

Popescu: „N-am mâncat nici măcar o aripă de pui”

Pui Grill

Imediat după ce a fost “albit” de colegii săi jurişti, deputatul Florin Popescu a declarat că nu a mâncat „nici măcar o aripă de pui” din cantitatea de carne despre care se vorbește în dosarul său și că este neliniștit pentru libertatea sa.

„Sincer să fiu, e o neliniște, e o preocupare, vorbim de libertatea mea și cred că niciun cetățean din această țară nu este liniștit atunci când se vorbește despre arestarea preventivă. Vreau să le mulțumesc membrilor din Comisia juridică pentru că au dat acest aviz consultativ. Săptămâna viitoare voi merge în plen, voi susține argumentele prin care susțin în continuare că nu sunt un pericol public, nu voi ataca nicio instituție a statului, că este vorba de DNA sau de Parlament și ce o vrea Dumnezeu”, a spus Popescu.

În legătură cu acuzațiile care i se aduc în dosar, deputatul a arătat că nu este acuzat de luare de mită, ci de trafic de influență: „Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am mâncat nici măcar o aripă de pui de acolo. Sunt acuzat de trafic de influență, nu că am luat mită, sunt două chestiuni diferite. Nu aveam cum să intervin în acel caz, mai ales că, după cum observați, cei care au dat acest denunț sunt anchetați pentru evaziune fiscală, or, dacă interveneam, nu se ajungea aici”. Ziarul de Investigaţii a prezentat, încă de la începutul anului trecut, o radiografie a afacerilor de familie, cu iz penal, orchestrate de Florin Popescu pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Articolul precedentDNA face percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa lui Radu Mazăre.
Articolul următorAmanta lui Boldea, procurorul Mihaela Agheniţei, exclusă definitiv din magistratură.