Sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu

Președintele Senatului Florin Cîțu a declarat, după întâlnirea pe care a avut-o cu Marisa Lago, înalt oficial din cadrul Departamentului de Comerţ al SUA, că e nevoie de sancțiuni economice mai dure împotriva Rusiei, precizând că finanțarea trebuie oprită în toate domeniile.

De asemenea, Cîțu a transmis că bugetul apărării va crește de la 2% la 2,5% din PIB din 2023.

Totodată, liderul PNL a scris pe pagina sa de Facebook că Statele Unite susțin aderarea României la „clubul națiunilor dezvoltate”, mai exact OECD.

Cîțu negociează pentru aderarea României la Programul Visa Waiver

„SUA susțin aderarea României la OECD, în clubul națiunilor dezvoltate. Oficialul american ne-a reiterat susținerea pentru proiectele SMR (reactoare modulare mici) și pentru inițiativa celor 3 mări. Un alt subiect a fost interesul investitorilor americani pentru România. Urmează o perioadă bună pentru toți românii,  prin investițiile care vor veni”, a adăugat Florin Cîțu.

Liderul PNL a mai discutat despre schimburile comerciale între cele două state și despre „aplicarea politicilor echitabile de comerț pentru antreprenorii și companiile românești, într-un mediu corect și predictibil.”

În urmă cu o zi, președintele Senatului României s-a întâlnit cu membrii comunității românești din DC, Maryland și Virginia. Acesta i-a lăudat pentru faptul că au rămas conectați și contribuie mult la dezvoltarea României.

„M-am bucurat să mă întâlnesc ieri cu membrii comunității românești din DC, Maryland și Virginia. Sunt oameni care, deși sunt la distanță de câteva mii de km de țară, au rămas conectați și contribuie la dezvoltarea și modernizarea României. Este important să dezvoltăm o relație puternică cu diaspora pentru transferul de know-how, prin experiența și prin bunele practici dobândite în afară”, a scris Cîțu pe o rețea de socializare.

Totodată, acesta le-a transmis că sunt foarte importanți în cadrul Parteneriatului Strategic și că toții românii care se află în Statele Unite pot contribui la consolidarea și promovarea acestuia.

Reamintim că Florin Cîțu și o delegație de parlamentari efectuează o vizită de lucru în SUA, în perioada 24-30 martie. Oficialii români vor avea mai multe întâlniri cu reprezentanți ai Legislativului american, dar și cu mediul de afaceri.

Citște și: Florin Cîţu, discuţii la Washington despre includerea României în Programul Visa Waiver

Articolul precedentRefugiații din Ucraina, o problemă pentru Uniunea Europeană. Ce propunere are Germania
Articolul următorVasile Dîncu: Numărul soldaților din România va creşte cu circa 1.000
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.