La nivelul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a fost constituită o celulă de criză pentru a gestiona, conform atribuţiilor, situaţia generată de blocarea temporară Canalului Suez şi a circulaţiei navelor de transport pentru animale, informează ANSVSA printr-un comunicat. Este vorba de zece vapoare din România încărcate cu cel puțin 130.000 de animale vii, blocajul este cel mai mare din istorie și vine după eșuarea celui mai mare cargo din lume.
Potrivit ANSVSA, reprezentanții transportatorilor au dat asigurări că la bordul navelor există suficientă hrană și apă pentru următoarele zile și că au identificat surse de suplimentare în cazul în care deblocarea canalului durează mai mult timp, dar și că au instalații de desalinizare în cazul în care apa potabilă se termină. De asemenea, aceștia au informat că niciuna dintre nave nu se află angrenată în Canalul Suez, cinci dintre acestea se află în Marea Egeea și restul în Marea Mediterană, aflate în așteptarea deblocării canalului.
Situația este critică
Directorul UE al Animal International, Gabriel Păun a avertizat că situația în Suez este critică și riscă să devină cea mai mare tragedie maritimă din istoria omenirii care implică animale vii. „Dacă animalele rămân fără apă și hrană atunci vor începe să se împingă unele în altele și vor muri toate. A fost cazul celor 14.800 de oițe din România de pe vaporul Trust 1 în drum spre Iordania acum câțiva ani. Toate au murit când nava a rămas fără apă de băut”, a precizat Păun, citat de Mediafax.
Totodată, Animal International atrage atenţia că România este deja în vizorul Comisiei Europene care a constatat numeroase deficienţe în portul Midia. „Tragedia de la Midia, din noiembrie 2019, când vaporul Queen Hind s-a răsturnat, omorând peste 14.500 de animale a traumatizat o lume întragă care a văzut imaginile ce nu fac cinste ţării noastre. Singura şansă să evităm o situaţie şi mai gravă este ca România să suspende imediat exportul cu animale vii, să cheme înapoi toate vapoarele cu animale care aşteaptă intrarea în Suez şi să înceapă cu această ocazie exportul de carne în loc de animale vii. Ar fi un comerţ care ar anula suferinţa inutilă a animalelor şi ar fi mai rentabil economic pentru România”, a declarat Păun, la Digi 24.
Criză a hârtiei igienice, dar și a cafelei
Blocajul Canalului Suez ar putea provoca o criză a cafelei, hârtiei igienice, mobilier, dar și a altor produse de bază, potrivit Business Insider. Acestea va afecta „practic orice vedeți în magazine” a declarat Lars Jersen, expert independent în transportul containerelor, pentru NBC News, potrivit sursei citate. Aproximativ 12% din comerțul mondial se deplasează prin Canalul Suez, calea navigabilă egipteană care leagă Europa și Asia.
Procurorii constănțeni anchetează cazul oilor scufundate în Portul Midia