Sursa foto: Gândul.ro
Sursa foto: Gândul.ro

În cadrul unui interviu, premierul Sloveniei a lansat un avertisment, precizând că există posibilitatea ca Rusia să pornească un război împotriva mai multor state din Europa.

Dacă Ucraina va cădea în mâinile Rusiei, vor urma Republica Moldova, Georgia, Balcanii de Vest şi republicile baltice”, avertizează premierul sloven, Janez Jansa

Premierul Sloveniei nu exclude un al treilea război mondial

Într-un interviu acordat presei slovene Nova24, Planet TV şi Siol, acesta spune că Rusia va ataca mai întâi ţările din jurul Uniunii Europene care nu au aderat încă la UE şi la NATO, iar apoi va fi rândul ţărilor baltice, precizează publicaţia Gândul.ro.

Acolo am avea un conflict serios şi, posibil, începutul celui de-al treilea război mondial. Pe de altă parte, dacă Ucraina rezistă, nu va exista o escaladare şi vor avea loc negocieri, motiv pentru care apărarea Ucrainei este de o importanţă crucială pentru Europa şi pentru întreaga lume”, a spus Jansa, citat de Agerpres.

“Rusia se va concentra pe vecinătatea sa”

De asemenea, premierul sloven a avertizat că preşedintele rus, Vladimir Putin, ar putea încerca să provoace conflicte în Balcanii de Vest ca strategie de diversiune.

Părţile din Balcani care nu fac încă parte din UE sunt o potenţială pradă pentru aspiraţiile lui Putin. Este posibil să incite la conflicte şi tulburări acolo pentru a ţine UE ocupată cu Balcanii, în timp ce Rusia se va concentra pe vecinătatea sa”, a apreciat el.

Articolul precedentComisarul european Ylva Johansson vizitează tabăra de refugiați de la Vama Siret 
Articolul următorRusia și Ucraina au început negocierile
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time