Sursa foto: Facebook

De cinci zile, armata rusă încearcă să cucerească Kievul, capitala Ucrainei, iar lumea privește consternată la numărul masiv de oameni care fug din calea războiului.

Încă de la primele ore ale dimineții, bombardamentele rușilor au continuat, chiar și în timpul discuțiilor de pace care au avut loc în orașul Gomel din Belarus astăzi, 28 februarie.

După cele aproape cinci ore de discuții, oficialii ruși și ucraineni s-au angajat să continue discuțiile la granița dintre Polonia și Belarus.

Sute de mii de oameni fug din calea războiului

Cele două delegații au încercat să ajungă la un consens privind încetarea războiului pe teritoriul Ucrainei. Consilierul lui Zelenski care a participat la negocierile de luni cu Rusia, Mihailo Podoleac, a precizat că discuțiile cu delegația rusă au fost dificile.

De asemenea, în timpul negocierilor ruso-ucrainene, președintele Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la UE. Șeful statului a precizat că țara pe care o conduce trebuie să fie primită de urgență în blocul comunitar.

Discuții au avut și Macron cu Putin, convorbirea având o durată de peste o oră și 30 de minute. Președintele francez a insistat pentru necesitatea de a ajunge la un acord pentru încetarea focului.

Cu toate acestea, Putin i-ar fi spus lui Macron că este de acord să își retragă soldații din Ucraina dacă vor fi luate în considerare interesele legitime de securitate ale Rusiei. Mai exact, recunoașterea suveranității Rusiei asupra Crimeei, „demilitarizarea și denazificarea” statului ucrainean și asigurarea statutului neutru al Ucrainei ( neaderarea la UE sau NATO).

De asemenea, potrivit unui oficial american din domeniul apărării, soldații ruși au reușit să avanseze aproape 5 km spre centrul Kievului în ultimele 24 de ore.

„Intrarea în Kiev pare să rămână în continuare principalul lor obiectiv și ne așteptăm că vor vrea să înainteze și să încerce să înconjoare orașul în zilele care urmează”, a mai spus oficialul, potrivit Digi24.

Când viața bate filmul. Volodimir Zelenski, transformat în idolul generației căreia îi este teamă să meargă în Armată, este actorul de comedie care a ajuns președintele Ucrainei

Articolul precedentUcraina se pregătește să adere la Uniunea Europeană. Moment istoric pentru blocul comunitar
Articolul următorPrimăria Sectorului 5 continuă sprijinul refugiaților. Ce măsuri a propus primarul Piedone
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.