Sursa: Facebook

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale condus de Marius Budăi a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin pentru înființarea unui Comitet de monitorizare a reformei sistemului public de pensii, care ar urma să se asigure că totul decurge potrivit obligațiilor asumate de țara noastră prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul de ordin a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, unde va sta până la anul.

Din ce se explică aici, toți românii sunt așteptați să își dea cu părerea asupra viitorului act normativ, propunerile, sugestiile şi opiniile putând fi transmise la adresa de e-mail dezbateri@mmuncii.gov.ro, în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv între 24.12.2021 și 02.01.2022.

Potrivit proiectului, „în scopul implementării și monitorizării „Reformei sistemului public de pensii” din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 8 – „Reforme fiscale și reforma sistemului public de pensii” se constituie Comitetul de monitorizare, însărcinat cu revizuirea, cu sprijinul furnizorului de asistență tehnică, a sistemului de pensii și a intervențiilor la nivel de politici în sistemul de pensii”.

Explicația necesității acestui nou Comitet este aceea că România și-a luat angajamentul prin PNRR să realizeze și o reformă a pensiilor, astfel că e nevoie de specialiști care să monitorizeze cu ochi ageri îmbunătățirile.

Comitetul va fi condus de nimeni altul decât Budăi, ca ministru al Muncii și Solidarității Sociale, cel care de altfel coordonează și implementarea reformei din sistemul public de pensii. Membri de drept al viitoarei structuri sunt totodată și Adrian Câciu, ca ministru al Finanțelor, precum și președintele Casei Naționale de Pensii.

Și nu doar atât. Comitetul va a avea și invitați care să își dea cu părerea – sperăm noi avizată, asupra problematicii sustenabilități financiare a sistemului de pensii, a pilonului 2 de pensii, respectiv pentru cea a indemnizațiilor/ pensiilor de serviciu. Concret, este vorba despre președintele Camerei Deputaților și/ sau Președintele Senatului, ministrul Justiției, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, președintele Consiliului Autorității pentru Supraveghere Financiară, președintele Curții de Conturi a României, președintele Consiliului Fiscal, dar și alți reprezentanți, după caz.

Articolul precedentProtest la Bruxelles împotriva închiderii sălilor de spectacole
Articolul următorÎPS Teodosie: „Este minunat când creștinii au Sărbători libere!”