Din ce în ce mai multe comentarii favorabile pe marginea revenirii lui Sorin Grindeanu în PSD. După o invitație lansată la Timiș ieri, social democrații se întrec în previziuni, fiecare plusând după cum consideră. Ultimul, Cozmin Gușă, care consideră că Grindeanu ar fi bun pentru șefia partidului.

Această posibilă revenire a lui Sorin Grindeanu ne deschide perspectiva unor alegeri în PSD cu unul dintre candidații la șefia partidului, Sorin Grindeanu. să candideze la șefia PSD, lucru pentru care eu l-aș încuraja, îl cunosc foarte bine pe Sorin de aproape 20 de ani, era membru PSD – viceprimar tânăr al Timișoarei, dacă se va hotărî, din start, va avea pe lângă prestigiul de fost prim-ministru și lupta lui și încercarea de rezistență împotriva dictaturii lui Dragnea asupra partidului, ceea ce nu este puțin lucru. Dacă în acele momente în care Grindeanu s-a decis să lupte cu Dragnea ar fi avut mai mulți colegi care ar fi opus rezistență alături de el, probabil că nu ar fi plecat din funcția de prim-ministru”, a spus Cozmin Gușă într-o intervenție la Realitatea Plus.

Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD în 2017, însă după ce Marcel Ciolacu a preluat șefia interimară a PSD, a fost clar: fostul premier este printre oamenii de valoare ai partidului și poate reveni oricând. Ieri, Grindeanu a participat la o ședință extinsă a organizației PSD Timiș, la invitația președintelui interimar Alfred Simonis. Grindeanu a spus că se va gândi la această ofertă și va lua o decizie în privința reînscrierii sale în PSD.

PSD Timiș a fost prima organizație din țară și aproape singura care a sesizat că partidul se îndepărtează de misiunea sa, a fost prima filială care a cerut răspicat respectarea democrației interne de partid. Probabil că și acum foștii colegi de la PSD Timiș vor să transmită același mesaj și anume ca partidul să redevină al membrilor săi, să se reapropie de cetățean”, a spus Sorin Grindeanu în fața liderilor județeni de la PSD Timiș, citat de Digi24.

Articolul precedentSecretarul general al ALDE, cercetat în dosarul accidentului mortal din Argeș. Acesta ar fi pătruns cu mașina pe contrasens
Articolul următorGabriela Firea anunță că va candida pentru al doilea mandat la primărie. „La șefia PSD nu candidez”