Clotilde Armand
Clotilde Armand / Foto: Facebook

Clotilde Armand e candidata USR-ului la Sectorul 1. Pe de altă parte, aceeași Armand este susținută și de PNL, în urma alianței de dreapta dintre USR PLUS și PNL. Cea mai nouă găselniță a candidatei este contestarea acordării tabletelor pentru cei aproximativ 45.000 elevi ai Sectorului 1. Într-o perioadă în care, cel mai probabil, școala online va avea un rol definitoriu în evoluția elevilor, aceasta ia o inițiativă bună și o întoarce pe toate părțile, doar-doar de o putea să-și lovească contracandidații.

Mai pe larg, actualul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, a promis încă de la începtul anului școlar trecut faptul că va face tot posibilul pentru a rezolva problema tabletelor, fiind perfect conștient că între cei 45.000 de elevi bucureșteni, rezidenți ai Sectorului 1, există și defavorizați din punct de vedere financiar. Licitație e în curs, drept pentru care, Clotilde Armand se revoltă, acuzând tunuri.

În Sectorul 1 s-au făcut planurile pentru începerea anului școlar. Ce spune primarul Tudorache

Clotilde Armand, ieșire furibundă pe Facebook

„Vreți să știți cum arată ultimul tun din bani publici dat pe final de mandat de primarul pesedist de la Sectorul 1?
Aflu că într-o publicație destul de obscură (n.r. Bursa Anunțuri) a fost publicat un anunț de Primăria Sectorului 1. Anunțul ne informează că Primăria (prin Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi Unităţilor Sanitare Publice Sector 1) urmează să cumpere astăzi prin negociere directă 45.000 de tablete. Această achiziție are o valoare de peste 16 milioane de euro. Așa arată ultimul tun dat de PSD înainte să plece acasă. Dar eu n-am să-i las să facă asta și voi depune chiar acum o plângere la Parchet pentru această achiziție.”, a transmis, miercuri, candidata USR Plus la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand.

Conform Ordonanței de urgență nr. 144, publicată ieri, 24 august 2020, „se aprobă achiziționarea de către beneficiarii prevăzuți la art. 2 alin. (1), în condițiile legii, de echipamente din domeniul tehnologiei informației – IT mobile, respectiv tablete pentru uz școlar cu acces la internet, precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line, în limita a 100.000.000 euro, echivalentul în lei la cursul de schimb InforEuro din luna august 2020, din care contribuția Uniunii Europene – UE este de 87.500.000 euro, iar contribuția națională este de 12.500.000 euro. (2) Sumele aferente achiziției echipamentelor IT mobile, precum și alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line, prevăzute la alin. (1), vor fi rambursate din fonduri externe nerambursabile alocate României în perioada de programare 2014-2020 prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, axa prioritară 2 – Tehnologia informației și comunicațiilor – TIC, pentru o economie digitală competitivă, acțiunea 2.3.3 – Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-sănătate și e-cultură – secțiunea e-educație.”

„Licitația pentru aceste tablete a fost întârziată deoarece Primăria a trebuit să obțină avizul favorabil de la Autoritatea Pentru Digitalizarea României, prin Comitetul Tehnico-Economic pentru Societatea Informațională. În 17.08 ac, Primăria Sector 1 a primit avizul.
În momentul de față, încă se fac înscrieri, mai mulți operatori arătându-se interesați să participe. Părinții fac presiuni pentru a avea posibilitatea de a alege”, se arată într-un comunicat trimis de Primăria Sectorului 1 al Capitalei.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentLiderul deputaţilor liberali e decis să facă schimbări. Sunt vizați atât Avocatul Poporului cât și CCR
Articolul următorÎn Sectorul 1 școlile sunt pregătite pentru orice scenariu