Sursa: tcmb.ro

Adrian Vigheciu, consilier general al Capitalei din partea PSD și fost city manager al Sectorului 6 în mandatul 2016 – 2020, critică conducerea primăriei București, dar și pe cea a Sectorului 6, vizavi de modul în care se derulează lucrările la Prelungirea Ghencea.

Ieri, într-o postare pe Facebook, consilierul îi acuză pe edilii Nicușor Dan și Ciprian Ciucu, atrăgând atenția că aceștia nu sunt interesați de rezolvarea problemelor.

Astfel, în opinia social democratului, în campania electorală, aceștia doar s-au folosit de proiect pentru a aduna voturi, însă în realitate „îi doare în cot”.

Puțină atenție, vă rog. Ascultați ce ne-a prezentat astăzi, în ședința de Consiliu General, reprezentantul Direcției de Investiții a Primăriei Capitalei.

Adică o rușine de proporții pentru Nicușor Dan și Ciprian Ciucu. O bătaie de joc pentru Sectorul 6 și pentru București. Proiectul Prelungirea Ghencea se împotmolește din nou.

Practic, s-a renunțat la tronsoanele 3, 4, 5 și 6 din cauza „prețurilor neajustate” și a durerii pe care administrația locală generală și de sector o are în c…ot față de bucureșteni. Se dovedește încă o dată că a-i minți senin și ferm pe oameni nu mai costă nimic în ziua de azi. Nici măcar niște scuze de onoare.

Ciprian Ciucu și-a făcut un obicei de a se lamenta agresiv pe pagina de Facebook pentru toate perlele pe care le-a dat înainte de alegeri și acum i se sparg în cap pentru că nu le rezolvă. Tactica asta poate funcționa o dată, de două ori, dar dacă îți faci un obicei să-i iei pe oameni de naivi, mai devreme sau mai târziu vei avea parte de surprize.

De partea cealaltă, Nicușor și-a făcut un obicei de a face totul pe dos. În cazul lui, nici nu mai are rost să ne batem capul.

Victimele suntem noi. Mințiți, înșelați, furați, batjocoriți. Este prelungirea unui comportament toxic și păgubos, cu care suntem luați la mișto (scuzați expresia) constant de mai bine de trei ani. Ar trebui să le fie rușine, dar sunt sigur că nu-i preocupă”, scrie Adrian Vigheciu pe Facebook.

Traseul în cauză este cuprins între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești și se află pe teritoriul administrativ al Municipiului București (Sectorul 6) și al județului Ilfov (Bragadiru și Clinceni).

Proiectul prevede lărgirea la 4 benzi a străzii Prelungirea Ghencea, între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești, precum și conexiunea cu infrastructura existentă (pasajul Domnești), realizarea pistelor pentru biciclete, amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 3 m și piste de biciclete cu lățimea de 1,5 m, modernizarea sistemului de iluminat, realizarea sistemului de canalizare pluvială, amenajarea a 2 stații de autobuz, amenajarea unei zone mediană 2 x 4 m, pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai printr-o investiție viitoare a Primăriei Municipiului București și amenajarea unor intersecții semaforizate: între Prelungirea Ghencea – Acces Cartierul Latin (km 4+710), Prelungirea Ghencea – Accese (km 4+850) și trecerea de pietoni pe Prelungirea Ghencea (km 5+220).

Articolul precedentCâți bani îngroapă primăriile din București în groapa de gunoi de la Vidra
Articolul următorTârziu, despre Șoșoacă: „Înainte de a intra în Parlament pe listele AUR, era un no name, era nimeni în drum, n-o știa nimeni”