Un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu a fost folosit ca investigator cu identitate reală pentru a prinde în fapt un șofer care dorea neapărat să plătească pentru a nu-i fi întocmit dosar penal.
Bărbatul surprins în flagrant va plăti, însă nu bani, ci cu un dosar pentru dare de mită, în condițiile în care i se pregătea un dosar penal pentru infracțiuni la regimul rutier.
Totul a avut loc marți, 26 iulie, când, în jurul orei 20.25, agentul de poliție a oprit în trafic un ansamblu de vehicule. La volan era inculpatul, un clujean în vârstă de 35 de ani, care atunci când a aflat că i se va întocmi dosar penal deoarece nu avea dreptul să conducă la categoria B-E, ci doar B, a încercat să rezolve situația.
Frica șoferului a fost aceea că va merge la închisoare, deoarece avea deja o condamnare cu suspendare, iar un nou dosar penal i-ar fi creat probleme. De aici, în mai multe rânduri, șoferul a insistat să rezolve „amiabil”. În loc de aceasta, polițistul a sesizat Direcția Generală Anticorupție.
„În momentul în care conducătorul auto era testat cu aparatul etilotest în proximitatea Secției 1 Poliție Urbană, acesta a insistat să nu îi fie întocmite actele de constatare privind infracțiunea rutieră flagrantă săvârșită argumentând că, în cazul în care ar fi urmărit penal, judecat și condamnat pentru o astfel de faptă, ar risca aplicarea unei pedepse privative de libertate întrucât s-ar afla în termenul de încercare al unei pedepse anterior aplicate acestuia.
La un moment dat, observând că polițistul a intenționat să întocmească procesul verbal de sesizare din oficiu privind infracțiunea rutieră comisă, conducătorul auto i-a promis acestuia suma de 4.000 de lei cu titlu de mită, spre a-l determina astfel să nu constatate săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 335 alin. 2 teza I C.pen. sau să efectueze cercetările penale într-o manieră în care să nu îi fie antrenată răspunderea penală pentru săvârșirea acestei infracțiuni rutiere.
Conducătorul auto a devenit insistent și a reiterat promisiunea de mituire a polițistului spre a-l determina să își încalce atribuțiile sale de serviciu și să nu întocmească actele de sesizare din oficiu cu privire la infracțiunea rutieră comisă de acesta. Imediat, agentul de poliție a respins propunerea ilicită a acestuia și, retrăgându-se în incinta unității de poliție, a denunțat fapta de corupție activă, adăugând că acest mituitor și-ar putea reitera comportamentul său infracțional cu ocazia întocmirii actelor de constatare ale infracțiunii rutiere fiind probabilă chiar remiterea unei sume de bani cu titlu de mită cu acel prilej.
Ulterior, s-a procedat la autorizarea folosirii în cauză, în calitate de investigator cu identitate reală a poliţistului care a formulat denunţul, acesta urmând a strânge date şi informaţii privind săvârşirea infracţiunii de dare de mită, precum şi pentru obţinerea de mijloace de probă, în condiţiile prevăzute de lege, fiind totodată autorizat a comite o faptă similară laturii obiective a unei infracţiuni de luare de mită, constând în aceea că va primi sume de bani sau alte foloase, ori va accepta promisiunea unor astfel de bunuri, direct sau indirect, de la mituitor, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori tergiversarea îndeplinirii unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
După această autorizare, în data de 26.07.2022, în jurul orelor 21.55, agentul de poliţie desemnat ca investigator, cu ocazia redactării procesului verbal de sesizare din oficiu, a reintrat în contact cu conducătorul auto, prilej cu care acesta din urmă a reiterat propunerea ilicită formulată polițistului, iar, la ora 22.02, a scos din buzunarul drept al pantalonului mai multe bancnote în cuantum total 2.000 de lei pe care le-a așezat pe masa agentului de poliție, context în care, la întrebarea polițistului cu privire la destinația acelor bani, mituitorul a afirmat că îi sunt destinați acestuia pentru a i se aplica doar o amendă și a scăpa de răspunderea penală.
Imediat după acest gest, organele de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu a intervenit și au constatat în flagrant fapta de dare de mită, consumată în forma remiterii unei sume de bani cu titlu de mită, procedând astfel la întocmirea unui proces verbal și la ridicarea sumei de 2.000 de lei, cu privire la care conducătorul a a afirmat succint că a fost oferită cu titlu de mită polițistului”, se arată într-un comunicat DGA.
Astăzi, șoferul a fost reținut pentru 24 de ore, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu urmând a aprecia asupra luării altei măsuri preventive.