Foto: Antena 3
Foto: Antena 3

Astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, va fi dezbătută moţiunea simplă depusă de deputaţi de la USR şi independenţi de dreapta împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Moţiunea intitulată „Virgil Popescu trebuie să plece. Românii aşteaptă soluţii!” va avea votul final miercuri, iar în așteptare USR a făcut un apel către PSD să voteze inițiativa.

Într-o postare pe Facebook de săptămâna trecută, deputatul USR Ionuț Moșteanu dădea un soi de ultimatum social democraților, care până la urmă, fiind în coaliția de guvernare, se presupune că susțin toți miniștri, inclusiv pe cei de la PNL. Adică inclusiv pe cel care deține portofoliul Energiei:

Dacă vor să scape de Virgil Popescu, PSD trebuie să voteze moțiunea USR. Virgil Popescu e omul din cauza căruia milioane de români au plătit facturi mărite în iarnă.

Dacă vor să arate că le pasă într-adevăr de prețuri, atunci PSD trebuie să voteze proiectul USR de scădere a TVA-ului la carburanți de la 19% la 5%.
E simplu
”, scria Ionuț Moșteanu.

Semnatarii moțiunii arată că acesta „şi-a atins limita competenţei cu mult înainte să fie ministru, însă, cu sprijinul inexplicabil al colegilor săi din PNL şi al preşedintelui Klaus Iohannis, el a fost numit în toate guvernele din ultimii ani”.

Problema? Ministrul Virgil Popescu este cel în al cărui mandat „preţul energiei pentru populaţie şi companii a crescut constant. Preţul gazelor a crescut constant. Preţul energiei electrice a crescut constant. Preţul carburanţilor a crescut constant”. Iar soluția este fără doar și poate înlăturarea acestuia de la conducerea ministerului.

Domnului ministru îi place să ofere ca explicaţie contextul internaţional. Însă nicio secundă nu a explicat de ce a refuzat cu încăpăţânare să aplice soluţii aflate la îndemâna sa. Soluţii propuse de USR şi acceptate în diverse declaraţii publice inclusiv de partenerii domniei sale de guvernare.

Credem că în cazul domnului Popescu nu mai este vorba numai de incompetenţă, ci şi de rea-voinţă militantă. De aceea trebuie să plece imediat de la conducerea unei instituţii pe care nu ştie, nu poate şi nu vrea să o conducă în interesul public”, se subliniază în moţiunea simplă.

Articolul precedentAvertisment fără precedent: Francezii, sfătuiți să consume mai puțin curent electric
Articolul următorMinistrul Gabriela Firea anunță concursuri care vizează sprijinirea a minim 2.000 de studenți și tineri