Oamenii legii le-au pus gând rău cămătarilor din Satu Mare, județ în care la primele ore ale dimineții au demarat percheziții, inclusiv domiciliare.

Potrivit surselor oficiale, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, efectuează 11 percheziții domiciliare, la cei bănuiți că și-au făcut o rețea sigură de a câștiga bani din camătă și șantaj.

În cadrul acțiunii, polițiștii pun în aplicare și 65 de mandate de aducere a persoanelor bănuite, care vor fi audiate în cursul zilei de azi.

În acțiune sunt implicați zeci de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne – nu doar polițiști, ci și jandarmi. „La activitate participă polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic și Biroului pentru Protecția Animalelor.

Suportul de specialitate este asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La acțiune participă și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare”, se arată într-un comunicat.

Articolul precedentPredoiu, mesaj pentru criticii săi: „Iau cărămizile cu care se aruncă în mine şi construiesc cu ele proiecte pentru oameni”
Articolul următorPrețul petrolului, în creștere. Uniunea Europeană și conflictul cu Ungaria privind interzicerea importurilor de țiței din Rusia continuă