Cîțu are interzis în Vama Veche: primarul PSD i-a recomandat „cu tot respectul” să nu calce „la el în sat”

Nemulțumit de banii puțini primiți de la CJ Constanța, primarul PSD al comunei Limanu i-a interzis premierului să se cazeze în Vama Veche. Cu toate astea, nicio lege nu-i interzice lui Florin Cîțu să se cazeze în Vamă, de vreme ce, dincolo de funcția deținută, e cetățean liber al acestei țări

Foto: preluare Digi24

Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că premierului Florin Cîțu îi place atât muzica rock, cât și stațiunea turistică Vama Veche, cea cunoscută ca fiind locul de întâlnire al rockerilor din întreaga țară, în sezonul estival și nu numai. Iar cum premierul și-a anunțat, de curând, intenția de a petrece o noapte în Vamă, primarul PSD al comunei Limanu, cea de care Vama Veche aparține, i-a transmis un mesaj lui Cîțu, anunțându-l că nu e binevenit în „satul lui”.

Florin Cîțu, acuzat că ar fi neglijat financiar comuna Limanu

Într-un comunicat, primarul comunei Limanu i-a recomandat premierului „cu tot respectul”, să abandoneze ideea de a petrece o noapte în Vama Veche și să se reorienteze, în această vară, spre Ciocârlia sau Aliman, informează G4Media.ro.

Sunt localități care își permit pâine și sare din banii publici! În plus, domnul Premier va avea astfel și ocazia să cerceteze, în amănunt, programele ambițioase de dezvoltare ale acestor localitati, premiate de managerii PNL Constanța  cu alocări financiare record!

Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu, de care aparține Vama Veche

Cîțu lansează o provocare românilor prin campania de informare

Primarul PSD își argumentează reticența de a-l primi pe Florin Cîțu în Vama Veche cu faptul că nu ar fi primit bani suficienți de la Consiliul Județean Constanța (PNL). Astfel, potrivit acestuia, doar 25.000 de lei ar fi fost alocați pentru proiectele locale, bănuind că ar fi vorba, în realitate, despre o răzbunare politică a liberalilor, contra primarilor social democrați din județ.

Mai poate premierul să se cazeze în Vamă?

În mod legal, premierul are voie să se cazeze unde dorește pentru că, dincolo de funcția publică pe care o deține, Florin Cîțu este cetățean al acestei țări, iar satul Vama Veche nu se află în proprietatea primarului, ci este doar administrat de acesta. Astfel, declarațiile primarului PSD din Limanu devin simple politicianisme cu iz nefericit.

Articolul precedentIohannis, mesaj către medicii UPU: „Un an infernal pentru personalul din medicina de urgență”
Articolul următorCojile de semințe costă mai mult decât miejii
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.