Foto: Facebook

În mai 2019, ca „aspirant” la o funcție de europarlamentar, Dacian Cioloș lansa un „manifest” cu 4 priorități pentru Uniunea Europeană, pentru care urma să lupte alături de colegii săi care ar fi fost votați de cetățeni. Au trecut doi ani, iar azi noapte Cioloș și-a adus aminte că pe 26 mai 2019 chiar a câștigat un mandat de europarlamentar, astfel că a făcut o prezentare a ceea ce a realizat.

Pe scurt, o listă de 10 realizări, un decalog, în care co-președintele USR PLUS face referire la faptul că „a contribuit”, „a oferit sprijin”, „a susținut” și „a atras atenția”.

Decalogul lui Cioloș se încheie punctual, cu faptul că a respectat o promisiune: deschiderea de „birouri locale ale Delegației USR PLUS în Parlamentul European în aproape toate județele României”. De altfel, liderul Renew Europe recunoaște la doi ani de la alegeri că munca de europarlamentar nu este foarte spectaculoasă și că, în realitate, nu se pot pune rotițe în mișcare prea curând.

Una peste alta, Cioloș scrie că în urmă cu doi ani a avut un „sentiment de gratitudine, dar și de mare responsabilitate” atunci când a aflat „ce susținere uriașă am primit din partea voastră la prima participare electorală a USR PLUS în alegerile europarlamentare”.

În general, munca legislativă nu este spectaculoasă pentru public. Deciziile se iau greu, prin negocieri lungi și complicate, iar victoriile au mai mulți „părinți“. Totuși, în acești doi ani, împreună cu colegii europarlamentari USR PLUS și cu echipele lor, am reușit să respectăm deja foarte multe promisiuni din programul electoral european pentru care v-am cerut votul în campania electorală.

Mai jos, o mică selecție cu ceea ce noi considerăm 10 reușite concrete, lucruri pe care vi le prezint cu recunoștința încrederii pe care am primit-o în 2019:

Am contribuit decisiv la inițierea și adoptarea Mecanismul de Redresare și Reziliență și am introdus alocarea de bani pentru copii și tineri prin adoptarea Garanției pentru copii. Acest lucru va asigura accesul copiilor din România la educație, sănătate, hrană nutriție și condiții de locuire mai bune.

Am oferit sprijin pentru protejarea drepturilor muncitorilor români transfrontalieri și pentru nominalizarea unui român, Cosmin Boiangiu, în calitate de director executiv al Autorității Europene pentru Muncă.

Am contribuit la începutul crizei COVID-19 la constituirea Rezervei Strategice Europene (RescEU) de medicamente și echipamente medicale ale Uniunii Europene, iar România a fost desemnată de către Comisia Europeană unul dintre statele-gazdă pentru stocarea acestor echipamente.

Am susținut în programul electoral și până la implementare Mecanismul european privind Statul de Drept, prin care se poate suspenda acordarea de fonduri europene către statele ai căror lideri nu respectă valorile comune ale Uniunii.

Am contribuit la deblocarea numirii Laurei Codruța Kövesi ca procuror-șef european și ne-am asigurat că instituția procurorului public european primește finanțare suficientă pentru a putea fi operaționalizată pe 1 iunie 2021.

Suntem inițiatori ai Conferinței pentru viitorul Europei, cea mai mare dezbatere cu cetățenii despre reforma și viitorul Uniunii Europene de la formarea sa. USR PLUS a cerut această dezbatere în Manifestul de la Sibiu, lansat în 2019 la Summitul liderilor UE.

Am atras atenția permanent Comisiei Europene și autorităților din diferite state membre asupra încălcării drepturilor cetățenilor români aflați în situații excepționale. De exemplu, cazul călătorilor care la trecerea frontierei UE-UK erau ținuți zile întregi în centre de detenție sau cel al lipsei de securitate a șoferilor de camioane în locurile de odihnă din Franța.

Am susținut constant și concret reluarea ajutorului financiar european pentru Republica Moldova și distribuția de vaccinuri pentru cetățenii moldoveni prin mecanisme de solidaritate europene.

Ne-am implicat pentru creșterea influenței românilor în instituțiile europene, cerând Comisiei să rezolve problema subreprezentării cetățenilor români în poziții de conducere.

Ne-am respectat promisiunea de a deschide birouri locale ale Delegației USR PLUS în Parlamentul European în aproape toate județele României”, se arată detaliat în postarea europarlamentarului USR PLUS.

Articolul precedentCertificatul verde digital UE privind Covid. Test trecut cu succes
Articolul următor„Război” pe Facebook între ex-ministrul Justiției Ana Birchall și deputata Cristina Prună. Măcar nu s-au jignit