Foto: Iulia KELT

În 2018, Liviu Dragnea făcea o plângere împotriva raportului OLAF care, ulterior, a dus la deschiderea dosarului Tel Drum, intrând astfel în vizorul DNA. Numai că, ghinionist așa cum îl știm, Dragnea n-a avut câștig de cauză nici de această dată, Tribunalul UE respingându-i plângerea și catalogând-o drept nefondată.

„În lumina celor de mai sus, acțiunea (introdusă de Liviu Dragnea – n.r.) este respinsă ca inadmisibilă în întregime, fără a fi necesar să se aprobe cererea reclamantului de a organiza un proces”, se arată în decizia Tribunalului UE.

În ceea ce privește motivația inițială a lui Dragnea de a face această plângere împotriva raportului OLAF, se amintea faptul că fostului lider PSD nu i s-ar fi dat oportunitatea de a se apăra atunci când investigațiile au fost făcute.

Motivația lui Liviu Dragnea

„1. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (1), (2) și (4) din Regulamentul OLAF (1), precum și a dreptului la apărare al reclamantului în cadrul investigațiilor, inclusiv dreptul de a fi ascultat și respectarea prezumției de nevinovăție.

2. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări în ceea ce privește investigațiile, precum și pe refuzul de a deschide o investigație referitoare la desfășurarea investigației OLAF.

3. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de acces la documentele privind investigația OLAF.”.

Articolul precedentTăriceanu visează să se lipească iar de băieții mari din PSD
Articolul următorCum a propulsat RAJA județul Constanța în Top 3 fonduri europene
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.