Sursa: Facebook

Directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Gabriela Sivache, a fost citată pentru astăzi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), la audieri.

Din ce a explicat Oana Sivache, citată de Agerpres, dosarul în care se fac cercetări ar avea legătură cu percheziţii anterioare derulate de procurorii anticorupție la spitalele „Colţea” şi „Sfântul Luca”.

Oana Sivache aparent este martor în dosar, însă, potrivit sursei citate, la intrarea în sediu a spus că se așteaptă „la orice”, date fiind anumite sesizări pe care le-a făcut în legătură cu acte de corupţie: „Mafia nu iartă, deci mă aştept la orice”, a spus aceasta.

S-au făcut nişte percheziţii la ASSMB în decembrie. M-au sunat, am venit să vedem despre ce este vorba. (…)

Eu mă bucur că au venit în sfârşit şi vor să facă treabă, să se facă lumină, să se facă curăţenie, există nişte plângeri depuse de ASSMB pe fapte de corupţie şi în 2022, aşteptăm ca instituţiile statului să-şi facă treaba”, a declarat Oana Sivache.

Pe 12 decembrie 2023, procurorii DNA efectuau percheziţii la ASSMB şi la spitalele „Colţea” şi „Sfântul Luca”, „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, comise de funcționari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziție publică, care prevedea implementarea în cadrul unor spitale din București a unor servicii IT”.

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti este serviciu public organizat ca instituție publică de interes local al Municipiului București cu personalitate juridică, finanţată din bugetul Municipiului București, înfiinţată prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București în 2008, administrând 19 spitale și 598 cabinete școlare de medicină generală și stomatologie, din grădinițe, școli gimnaziale, licee și universități.

Onsa Sivache a fost numită în funcție în urmă cu un an – aprilie 2023, „în urma deciziei conducerii filialei USR București”. Aceasta fusese anterior consiliera viceprimarului Horia Tomescu și, anterior, a lucrat la ASSMB.

Numai că, la câteva săptămâni după numirea acesteia în funcție, Tomescu își anunța demisia, tocmai pe considerentul că „doamna Sivache ocupă prin decizii politice ale conducerii USR București funcția de director general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București și funcția de membru în Consiliul de Administrație al STB. Din aceste două poziții, obține venituri din fonduri publice mai mari decât cele ale Președintelui României.

Consider că aceste decizii reprezintă greșeli strategice care contravin promisiunilor noastre din campania electorală și vulnerabilizează imaginea și mesajele politice ale USR în ochii electoratului”, preciza Tomesscu.

Articolul precedentASI România – RAREȘ, cât ești CURVĂ…
Articolul următorȘefa ASSMB, acuzată de luare de mită și pusă sub control judiciar: „Probabil o să ajung un fel de Navalnîi al Bucureştiului”