Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis, sâmbătă, mai multe măsuri restrictive pentru Capitală. Aceste noi măsurile sunt valabile pentru 14 zile și vor fi evaluate la atingerea pragului de 7,5 cazuri la mia de locuitori, la raportarea de sâmbătă Bucureștiul avea o incidență de 6,88 la mia de locuitori, încadrându-se în scenariul al doilea. Hotărârea CMBSU cuprinde și reguli privind desfășurarea activităților din cadrul mall-urilor și piețelor, precum și în ceea ce privește transportul în comun. Toate acestea vor intra în vigoare în noaptea de 27 spre 28 martie, de la ora 00.00.
Astfel, măsurile decise pentru București sunt: circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 – 5,00 în zilele de luni până joi, și în intervalul orar 20.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 de locuitori, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală, care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului conform programării;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
e) părăsirea domiciliului pentru protejarea vieții sau integrității fizice în cazul unui pericol grav și iminent, cu apelarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112.
7 metri pătrați de persoană în mall-uri
Accesul clienților în cadrul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți agenți economici, de tip mall, se va realiza astfel încat să se asigure menținerea distanței fizice de minimum 2 metri și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 m.p./persoană. În ceea ce privește piețele agroalimentare și volante, acestea vor trebui să asigure minimum 2 m între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a pieței.
Monitorizarea gradului de încărcare a mijloacelor STB și Metrorex
STB S.A. va monitoriza permanent gradul de încarcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf. Metrorex S.A. va informa și îndruma publicul călător prin stațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și îl va informa asupra obligativității de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.
Liber la plimbat animalul de companie, în jurul casei, în afara orelor de restricție
Mai mult, ca urmare a adoptării Hot. CMBSU din 27.03.2021, Prefectura a făcut câteva precizări. Cabinetele medicale, inclusiv stomatologice nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici. Victimele violenței familiale se pot deplasa la secțiile de poliție sau la centrele de primire, ca de altfel, orice persoană care este în situația de a fi nevoită să iasă din casă pentru a își proteja viața sau integritatea fizică, a sa sau a persoanelor pe care le are în grijă.
Scoaterea animalelor de companie în fața locuinței este permisă, cât timp persoana nu se deplasează în nicio altă parte și prezintă dovada că locuiește în imobilul în fața căruia se află. Pentru vaccinare, este permisă deplasarea.