”Georgică manipulează oameni în necaz. Georgică calcă pe cadavre în mod selfie. Georgică otrăvește minți cu vorbele propagandei rusești.”, scrie preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, pe Facebook.
Adevărul e că moment mai prost pentru a organiza un miting nu și-ar fi putut găsi Simion. Război în Ucraina, mii de refugiați, mii de voluntari care îi ajută și el vrea eliminarea certificatului verde. El vrea schimbarea guvernului. El vrea să-l dea jos pe Iohanis.
Nu intrăm în ipoteza conform căreia mitingul ar fi fost cu dedicație direct de la ruși, într-o situație de criză mondială. O fi așa, n-o fi așa, să lăsăm faptele să vorbească de la sine.
Dar nu pot să nu observ că, din punct de vedere politic, ideile pentru care militează, în acest moment, Simion dovedesc cel puțin inconștiență.
Deci, în timpul unei crize mondiale, cu Ucraina atacată, când toate guvernele încearcă să oprească războiul, tu vrei să arunci România în haos. Pentru că haos ar însemna, acum, picarea guvernului.
Înțeleg, suntem dezamăgiți, răniți, furioși chiar și pe PNL, și pe PSD și pe Iohannis. Dar nu ai cum să rămâi fără guvern. Nu acum. E imaturitate politică și inconștiență.
”În timp ce Georgică face coloane de autocare degeaba și blochează străzi, oamenii decenți și buni se mobilizează să ajute refugiații ucrainieni.” – Cătălin Drulă
Simion se laudă cu 1.500 de mașini și 5.000 de oameni.
În timp ce alții folosesc toate resursele pe care le au pentru a ajuta refugiații din Ucraina, ce face Simion cu mașinile și oamenii cu care se laudă? Ce știe mai bine: instigă la violență.
”Să dăm de pământ cu regimul Iohannis și să dăm jos toți dictatorii fie că se numesc Putin, Viktor Orban sau Iohannis!”
”Vino cu factura la energie ȘI DĂ-LE-O ÎN CAP GUVERNANȚILOR!”
Ăsta e nivelul AUR. Asta e singura soluție pe care o poate propune. Nu l-am văzut venind cu vreo soluție practică. Un proiect de lege. O propunere pentru îmbunătățirea situației economice a cetățenilor.
La el totul se rezumă la ”să-i dăm jos! Să dăm cu ei de pământ!”
Dacă-l întrebi ”ok, și dup-aia ce facem?” o să ridice din umeri. Pentru că e grozav că poate aduna câteva mii de oameni, dar îi adună doar pe un discurs țipat, nu pe idei și soluții.
Mă întreb dacă măcar s-a gândit că oamenii ăia pe care i-a mobilizat s-ar fi putut oferi voluntari să ajute, nu să dea de pământ cu nimeni. Posibil chiar să-și fi crescut, puțin, scorul de simpatie. Ar fi putut părea uman, nu populist.
Atitudinea și discursul lui de acum dovedesc, încă o dată, că nu știe cum să construiască. Doar să distrugă. Altfel, repet, ar fi venit și cu soluții.
Cum se poate construi, în acest moment?
Am vorbit, aici, despre activitatea voluntarilor. Despre solidaritate. Despre cum putem da o mână de ajutor.
Bineînțeles că, la postarea lui Drulă despre Georgică, se vor găsi mulți care să spună ”da` ce face, dom`le, USR-ul ca să ajute? Vorbește și nu face nimic!”
În timp ce Simion vrea să dea jos guverne, primăriile USR din țară s-au mobilizat pentru ajutarea refugiaților.
Milișăuți, Dumbrăvița (Timiș), Alba Iulia, Maxineni, Brașov, Timișoara, Bacău, Săbăoani (Neamț) – toți ajută. Cazare, strângeri de fonduri, alimente, orice, pentru a fi de folos.
Fără să aibă primari USR, organizațiile USR Galați, Tecuci, Șendreni, Ivești și Drăgănești s-au organizat pentru a aduna ajutoare care să ajungă la Isaccea, la Crucea Roșie și la Vama Giurgiulești.
Deci se poate.
Aștept să văd și organizarea lui Simion. Pentru ceva util, în acest moment. Și nu, nu mică mi-ar fi mirarea dacă mitingul minune pe care-l organizează nu-l va declara, cumva, și miting de susținere pentru Ucraina. Doar că intențiile declarate și susținute atâta timp, dovedesc contrariul.