Sursa Foto: Monitorul
Sursa Foto: Monitorul

Primii refugiaţi din Ucraina au fost cazaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiul Piatra-Neamţ. Este vorba de 46 de adulţi şi 36 de copii, potrivit declarațiilor prefectului Adrian-Vasile Niţă.

Refugiații au fost îndrumați de autorităţi la internatele Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” şi Colegiului Naţional de Informatică, precum şi în căsuţele din Ştrandul Tineretului.

Locaţiile unde sunt cazaţi cetăţenii ucraineni sunt supravegheate de către reprezentanţii Poliţiei Locale. Jandarmeria şi Poliţia vor asigura siguranţa refugiaţilor.

„Toate persoanele au fost ulterior legitimate de către reprezentanţii IPJ şi ai Serviciului de Imigrări, fiind luate în evidenţa autorităţilor. Medicii prezenţi au verificat dacă există persoane cu probleme de sănătate. Un medic, un ofiţer, un subofiţer şi un voluntar, vorbitori de limba rusă, au facilitat comunicarea cu refugiaţii ucraineni. Nu au existat persoane care să necesite asistenţă medicală. Prin amabilitatea mai multor patroni din HORECA, a unor oameni de afaceri şi a unor transportatori, iniţiatori ai acestei acţiuni umanitare, toţi cetăţenii ucraineni au primit pachete cu hrană şi apă plată”, a declarat prefectul Adrian-Vasile Niţă. Acesta a coordonat întreaga acţiune.

Potrivit prefectului Adrian-Vasile Niţă, cei mai mulți din refugiaţii sosiţi în judeţul Neamţ au spus că nu doresc să rămână în România, ci doresc să meargă mai departe în alte ţări din Europa.

Comandament pentru sprijinul refugiaţilor ucraineni

Primăria Bacău a organizat un comandament pentru sprijinul refugiaţilor ucraineni, care va asigura necesităţile de masă şi cazare pentru toate solicitările înregistrate.

Potrivit primarului Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, au fost identificate mai multe spaţii de cazare care pot fi puse la dispoziţia refugiaţilor.

„Sunt la dispoziţie 26 unităţi locative a câte patru paturi, iar în prezent au mai fost identificate încă 21 unităţi locative care pot fi echipate şi racordate la utilităţi în regim de urgenţă. Pe lângă acestea, avem alte câteva zeci de camere hoteliere care pot fi puse la dispoziţie şi spaţii pentru un val doi, care pot fi echipate la nevoie”, a precizat Lucian Daniel Stanciu-Viziteu.

O tânără în vârstă de 23 de ani din Kiev a născut în timpul bombardamentelor

Articolul precedentO tânără în vârstă de 23 de ani din Kiev a născut în timpul bombardamentelor
Articolul următorFostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev: Este timpul să „punem lacăte pe ambasade”