Pfizer propune despăgubiri pentru victimele medicamentelor noi.
Cu toate acestea, România refuză.
Conform declaraţiilor oferite de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, compania Pfizer a cerut autorităților din România crearea unui fond național care să despăgubească eventualele victime ale administrării medicamentelor sale inovative, ceea ce ar crea foarte multe rezerve, în primul rând în rândul pacienților.
Compania Pfizer a pus o serie de condiții comerciale și un contact tipic din Statele Unite
În timpul ședinței de Guvern, Alexandru Rafila a precizat că, în cursul zilei de luni, 31 ianuarie, va sosi în România o cantitate de 50.000 de cutii de medicamente inovativ antiviral Monopiravir.
“Am reușit să facem acest lucru, dar din păcate cu cei de la Pfizer nu am reușit. Ne-au pus niște condiții comerciale și un contact tipic din Statele Unite care e foarte greu de adoptat în România. Vă dau un singur exemplu, care cred că ar crea rezerve în primul rând pacienților: formarea unui fond național care să despăgubească eventualele victime ale acestui tratament. Vă dați seama că o astfel de chestiune nu avem cum să o facem și e foarte greu de instrumentat”, a declarat Rafila, în timpul ședinței de Guvern.
Pfizer-BioNTech a anunţat, de asemenea, că a început teste pentru propriul vaccin specific împotriva Omicron, arată Digi 24.
Compania îşi evaluează formula nu doar ca rapel, ci şi pentru seria iniţială de injecţii la persoanele nevaccinate anterior.