Un șofer din București a ajuns inculpat într-un dosar de dare de mită instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, după ce a încercat să își rezolve cu bani o alcoolemie.
Chiar dacă bărbatul în vârstă de 32 de ani încerca să scape cât mai ușor de acuzația de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, gestul său față de polițistul din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov care îl oprise în trafic și îl testase nu a ieșit cum plănuia. Iar în final, acesta a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, care urmează a fi validat de instanță. Conform acordului, bucureșteanul are o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de doi ani.
Potrivit Direcției Generale Anticorupție, povestea s-a încheiat destul de rapid. Bărbatul a fost oprit în trafic pe 14 decembrie, iar dosarul a fost soluționat în câteva zile. De altfel, șoferul fusese sincer de la început, recunoscând inclusiv că avea uneori obiceiul de a consuma substanțe psihoactive. Cu toate acestea, a sperat ca polițistul care îl oprise să îl ierte, pentru 1.000 de lei. Ce nu știa șoferul era că agentul de poliție căruia îi oferise banii este acum la al zecelea denunț la DGA privind faptele unor cetățeni de a-i oferi mită, dintre care trei denunțuri au fost formulate în acest an.
„Polițistul a sesizat faptul că, la data de 14.12.2021, in jurul orei 16.40, a oprit pe DN1 E, un autoturism condus de inculpat, împrejurare în care acesta a fost testat cu aparatul etilotest. Întrucât primul test a dat eroare din cauza faptului că nu a suflat îndeajuns, i-a solicitat să coboare din autoturism și să repete testul, iar rezultatul a fost 3,38 mg/l în aerul expirat.
Conducătorul auto a explicat valoarea mare ieșită la etilotest prin faptul că, anterior celei de-a doua testări, a folosit un spray care a fost și ridicat de către organele de poliție. În acel moment, conducătorul auto a întrebat „cum putem s-o rezolvăm”, iar polițistul i-a adus la cunoștință că urmează a fi recoltate probe biologice de sânge.
Imediat l-a întrebat dacă a consumat substanțe psihoactive, iar conducătorul auto a răspuns că a consumat cannabis cu două zile în urmă. De asemenea, a adăugat că „are o mie”. Întrebat despre ce mie este vorba, inculpatul a răspuns „o mie de-ai noștri … lei”. Polițistul l-a refuzat și l-a invitat în autoturismul de poliție pentru a-l conduce la unitatea medicală din Codlea spre a-i fi recoltate probe de sânge.
Pe drumul către spital, la ieșirea din Râșnov, inculpatul a scos un teanc de bani și l-a întrebat pe polițist unde să îi lase, moment în care polițistul i-a spus să bage banii înapoi în buzunar și a sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județen Anticorupție Brasov. Imediat, denunțul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită”, se arată în comunicatul DGA.