SURSA FOTO: G4MEDIA

Într-o conferință de presă organizată cu ocazia preluării portofoliului de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene de către Dan Vîlceanu, fostul premier Florin Cîțu a precizat că noul ministru trebuie să asigure că toate proiectele se vor face. „Este misiunea domnului ministru să fie gardianul PNRR și al reformelor din PNRR. Să se asigure că tot ceea ce am pus acolo se va face”, a spus Florin Cîțu, relatează Antena3.

De asemenea, Dan Vîlceanu a declarat că nu se va schimba nimic în PNRR, iar reformele vor rămâne la fel. Mai mult, el a dat asigurări că în luna decembrie, România va primi primii bani din PNRR. „Este vorba de 3,9 miliarde de euro, care reprezintă avans din PNRR”, a mai declarat Dan Vîlceanu.

PNRR nu va fi modificat

Întrebat despre introducerea taxei de poluare ce este prevăzută atât în PNRR, cât și în programul de guvernare, Dan Vîlceanu a precizat că trebuie analizat acel mecanism în care „poluatorul plătește”. „Avem nevoie de schimbări legislative ca să putem trage aceşti bani şi să aducem la bun sfârşit acest PNRR. Foarte multe dintre ele se vor întâmpla în Parlament”, a adăugat el.

De asemenea, Dan Vîlceanu a mai precizat că în PNRR este prevăzută o schimbare a modului de evaluare a clădirilor.

„Impozitele le stabileşte autoritatea locală, doar modul în care este evaluată clădirea se schimbă. Dacă va creşte valoarea unei clădiri din Bucureşti, poţi rămâne la acelaşi impozit cu condiţia ca autoritatea locală să micşoreze cota de impozit. Are posibilitatea asta”, a mai spus Dan Vîlceanu.

Pe 27 septembrie, Planul Național de Redresare și Reziliență al României a primit undă verde din partea Comisiei Europene. Ursula von der Leyen, șefa blocului comunitar, a vizitat țara noastră și a felicitat Guvernul României pentru munca depusă. Aceasta a fost întâmpinată de președintele României, Klaus Iohannis, de premierul Florin Cîțu, împreună cu Executivul său, însă și de conducerea PNL.

România va primi din partea Uniunii Europene granturi de 14,2 miliarde euro, dar şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde euro în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR).

Ghinea, despre punerea în pericol a PNRR: „Doar dacă suntem foarte stupizi noi, ca ţară”

Articolul precedentGabriela Firea vrea creșterea numărului de creșe și grădinițe
Articolul următorPelerinajul de la Peștera Sfântului Andrei va fi permis
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.