Sursa foto: Aleph News

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a anunțat că pelerinajul de la Peștera Sfântului Andrei va fi permis și anul acesta, însă doar cu respectarea regulilor impuse de autorități.

El a precizat că la sărbătoarea Sfântului Andrei vor putea participa credincioși din toată țara deoarece autoritățile au gândit mai multe reguli pentru protecția sanitară a fiecărui participant. „Pelerinajul la mănăstirea aflată în zona Ion Corvin va fi permis, conform legislației actuale, dar cu respectarea mai multor reguli”, a precizat Silviu Coșa.

Mai exact, credincioșii vor purta masca de protecție pe tot parcursul pelerinajului, iar personalul de cult va asigura că este păstrată distanța de 2 metri între pelerini. Totodată, aceștia vor dezinfecta periodic toate suprafețele și obiectele atinse de oamenii veniți la Peștera Sfântului Andrei. Mai mult, este interzisă transportarea credincioșilor cu curse ocazionale sau speciale pentru participarea la pelerinaj.

Restricții pe timp de pandemie

Prefectul Constanței, Silviu Coșa, a mai anunțat că personalul de cult va beneficia de sprijinul și ghidarea forțelor Ministerului Afacerilor Interne (MAI). „Nimeni nu poate interzice dreptul la credință, autoritățile doar facilitează desfășurarea unui eveniment religios, cu respectarea unor norme pe care, personal, le consider de bun simț”,  a conchis Silviu Coșa, prefectul Constanței.

Anul trecut, chiar dacă autoritățile au interzis participarea la pelerinaj a persoanelor din afara localității, mai multe mașini cu numere de București, Brașov sau alte județe au fost lăsate să treacă de filtrele de control de la intrarea în comuna Ion Corvin.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a precizat la pelerinajul din 2020 de la Peșterea Sfântului Andrei că riscul de infectare cu COVID-19 nu există. „Nu, cine vine la această sărbătoare, iar acolo este momentul să plece din viaţa aceasta, el pleacă la Dumnezeu. Dar a venit la sărbătoare. A venit însetat cu sufletul după Dumnezeu. Noi nu îi chemăm cu forţa, îi invităm.”

De asemenea, polițiștii au oprit mașina în care se afla ÎPS Teodosie pentru verificarea documentelor. Constanța se afla în aceea perioadă în carantină, din cauza  numărului mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Sfântul Andrei este celebrat la 30 noiembrie în fiecare an, fiind primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, pe teritoriul Dobrogei.

ÎPS Teodosie ignoră CNA-ul și face noi declarații controversate

Articolul precedentDan Vîlceanu, „gardianul PNRR”:„Reformele rămân așa cum sunt”
Articolul următorValeriu Gheorghiță: „Noua variantă COVID-19 se răspândește mai rapid decât Delta”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.