Stoica: Premierul desemnat poate „cumpăra” timp dacă își depune mandatul

Nicolae Ciucă a primit mandat flexibil pentru a merge la negocieri

Fostul președinte al PNL, Valeriu Stoica a susținut, la Digi 24,  că în cazl în care premierul desemnat Nicolae Ciucă nu reușește să refacă într-un fel sau altul coaliția, poate „să cumpere timp”, însă cu prețul autosacrificării sale: să-și depună mandatul vineri, când acesta expiră, și să spună „nu am reușit să fac majoritatea”.

Astfel, Ciucă ar putea să fie nominalizat din nou pentru această funcție și va mai avea timp să negocieze pentru formarea unui nou guvern, „dacă încearcă într-adevăr flexibilizarea și încearcă să găsească formulele pentru a reface coaliția”, afirmă Valeriu Stoica.

Totodată, acesta a precizat că ideea de flexibilizare tot mai des invocată în politica actuală,  exprimând chiar un „diagnostic”. „În politică, există întotdeauna un decalaj între psihologie și logică. Logica e limpede, e clară, trebuie doar să fie văzută. Dar rotițele psihologice ale actorilor politici au nevoie de un timp de adaptare pentru a înțelege lucrurile”, mai spune fostul lider liberal, la Digi 24.

Cât privește eșecul negocierilor dintre PNL și PSD, Stoica este de părere că „logica politică ne spune că o coaliție cu PSD ar însemna ca prim-ministrul să fie de la PSD, e partidul care are cei mai mulți parlamentari. Și nu este de conceput că PSD va putea să intre la guvernare în situația în care un partid mai mic vrea să aibă prim-ministrul. PNL s-a supărat pentru că un partid mai mic, la un moment dat, i-a contestat prim-ministrul”, a explicat Valeriu Stoica.

Acesta și-a dus mai departe raționamentul și a mai precizat că PNL își închipuie că poate să intre într-o alianță la guvernare cu un partid mai mare decât el, dar totuși el să aibă primul ministrul. „Este un defect de logică foarte evident, pentru că psihologic, lucrurile întunecă rațiunea. Este dorința de putere a unui partid care crede că cei mai mici decât el trebuie să stea foarte cuminți, iar cei mai mari trebuie să stea și ei foarte cuminiți”, a mai spus Stoica.

Negocierea cu social democrații, un duș rece

De altfel, în opinia sa, negocierea dintre social democrați și liberali a fost ca un duș rece pentru aceștia din urmă, știut fiind faptul că PSD nu face daruri. „S-a încercat negocierea cu PSD și cei de la PNL au văzut care este adevărul. PSD a venit pe masă cu niște condiții, care erau de așteptat, pentru că PSD  nu are de ce să gireze un guvern care face politica PNL. A fost un duș rece pentru PNL. A observat că PSD nu face daruri, iar PSD a știut foarte bine să dezbine”, a mai spus Valeriu Stoica.

Altfel, Klaus Iohannis s-a întâlnit, luni seară, cu premierul desemnat Nicolae Ciucă şi cu liderul liberalilor, Florin Cîţu, potrivit unor surse politice, citate de Spotmedia. Potrivit acestora, în urma discuției, Ciucă a primit un mandat flexibil pentru a merge la negocieri, renunțându-se la varianta guvern minoritar PNL-UDMR susținut de o majoritate în Parlament. Mai mult, este luată în calcul inclusiv refacerea coaliției cu USR, potrivit unor surse citate de Digi24.

Valeriu Stoica: „Moțiunea de cenzură, cronica unei morți anunțate”

Articolul precedentCodrin Ștefănescu, după votul pentru verificarea averii lui Iohannis: „Noul PSD a ajuns un partid de buzunar al securiștilor și aproape fără PSD-iști!”
Articolul următorOrban și-a dat demisia din grupul parlamentar PNL