UPDATE: Două explozii, ca urmare a unui atac sinucigaș, s-au auzit în apropierea aeroportului din Kabul. Potrivit Digi 24, un oficial taliban citat de BBC vorbește despre cel puțin 11 morți, printre care femei și copii, dar și militanți talibani. Printre aceștia se află și trei cetățeni americani. De asemenea, au fost victime și în rândul afganilor, potrivit unui anunț făcut de purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
Știre inițială: Focuri de armă au fost trase către un avion militar italian în momentul în care acesta a decolat de pe aeroportul din Kabul, relatează Reuters, citând surse ale Ministerului Apărării din Italia.
La bordul avionului se aflau 100 de civili afgani, iar focurile au fost trase la scurt timp după decolarea acestuia. Din fericire, aeronava nu a fost avariată ca urmare a acestui incident.
Potrivit BBC, un ministru britanic avertizează că un atac terorist „mortal” ar putea avea loc în câteva ore pe aeroportul din Kabul, acesta fiind singura zone de unde se pot efectua evacuările cetățenilor din statele NATO.
Ministrul forțelor armate, James Heappey, a spus că există rapoarte „foarte credibile” despre o amenințare „severă” în capitala Afganistanului. Declarația vine după ce mai multe ambasade au transmis cetățenilor aflați în apropierea aeroportului să „se mute într-un loc sigur și să aștepte noi îndrumări”. Avertismentul vine în condițiile în care mai multe țări se grăbesc să evacueze mii de oameni din Afganistan înainte de termenul limită de 31 august, când trupele străine vor pleca.
Talibanii le-au interzis femeilor să mai iasă din casă
Digi 24 relatează că operațiunile americane de evacuare din zonă se vor încheia vineri noaptea, iar cele britanice, în această noapte, citând surse CNN.
Talibanii au preluat în 15 august 2021, controlul în Kabul și, practic, asupra întregului Afganistan. Și, ăn ciuda asigurărilor date de talibani, cu privire la faptul că vor fi pașnici și nu vor încălca drepturile civililor, situația din teren este departe de a fi stabilă.
CSAT a decis, miercuri, că Armata României va participa la operația de evacuare și relocare a cetățenilor afgani cu un efectiv de maximum 200 de militari, începând cu luna august 2021, pentru o perioadă de cel mult 6 luni.
CSAT: „Schimbarea de regim din Afganistan poate avea consecințe în planul securității”