Președintele Klaus Iohannis a avut joi, 26 august, o întâlnire de lucru cu ministrul Educației Sorin Cîmpeanu și ministrul Sănătății, subiectul principal fiind legat de măsurile ce vor fi luate pe fondul creșterii numărului de infectări cu Covid. De altfel, Iohannis a afirmat că România se află în valul patru al pandemiei, iar discuțiile cu cei doi miniștrii au fost despre gradul de pregătire al sistemului medical, dar și despre începerea noului an școlar. Totodată, Iohannis a precizat că amploarea valului 4 depinde direct de gradul de vaccinare al populației, mai mult, că România este într-o stare bună pentru asigurarea vaccinării pentru toți cei care își doresc.
„Medicii sunt deja bine pregătiți si cu multă experiență. Este evidentă nevoia de eficientizare a DSP-urilor și aștept mai multă implicare din partea tuturor pentru creșterea capacității de testare și a preluării pacienților non-covid, acești bolnavi trebuie să primească tratamentele de care au nevoie și să nu aibă de suferit pe fondul intensificării valului 4”, a declarat șeful statului.
Vaccinarea, singura soluție eficientă pentru a crește siguranța elevilor și studenților
Cât privește începutului anului școlar, acesta va fi „pentru al doilea an la rând sub spectrul pandemiei. Experiența anului trecut ne-a arătat că este deosebit de important ca procesul educațional să se desfășoare cu cât mai multă prezeță fizică”, a mai spus Iohannis, adăugând că acest lucru este posibil în condiții de siguranță sanitară sporită, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. „Accesul limitat la educație are efecte negative semnificative. În primul rând pentru generațiile tinere, private de o dezvoltare normală. Se poate chiar să aibă consecințe dramatice pe termen mediu și lung pentru viitorul tuturor”, a mai spus președintele Iohannis.
Totodată a precizat că din experiența primului an a reieșit, clar, că învățământul online nu poate ține loc celui clasic cu formă fizică. „Cel mult poate funcționa ca soluție temporară. Rămâne o prioritate zero obiectivul de a asigura o educație de calitate pentru cât mai mulți dintre elevi, deși criza sanitară nu s-a încheiat încă”, a continuat Iohannis, care a adăugat că acesta este motivul pentru care anul școlar va începe pe 13 septembrie, cu prezența fizică a tuturor preșcolarilor și elevilor, cu respectarea strictă a normelor de protecție: mască, distanțare fizică, aerisirea sălilor de curs.
De asemenea, președintele a prezenta și modul în care se vor desfășura cursurile, în funcție de incidența infectărilor Covid. Dacă incidența dn ultimele 14 zile va fi sub 6 cazuri la mia de locuitori, elevii vor putea merge la școală. Dacă se va depăși acest prag, școlile vor trece „în online” în respectiva localitate. Președintele a ținut să sublinieze, încă o dată, că față de anul trecut avem posibilitatea imunizării împotriva Covid, „care este singura soluție eficientă pentru a crește siguranța elevilor și studenților pentru a ne asigura că se revine în sălile de clasă într-un număr cât mai mare și pentru o perioadă cât mai lungă”, a mai transmis președintele Klaus Iohannis.
Rafila semnalează sincopele campaniei de vaccinare, la nivel mondial