Soluții inedite luate de primarul unei comune din județul Gorj, pentru a stopa risipa și furtul de apă. Edilul a făcut apel la localnici să îi spună care sunt persoanele care folosesc apa din rețeaua publică pentru a-și uda grădinile, el promițând că vor fi recompensate, potrivit digi24.ro.
Recompense pentru locuitorii care îi reclamă pe cei care udă grădinile
Pentru a-i determina pe locuitori să reclame furturile de apă, primarul a declarat că: „Mă gândesc la o recompensă personală”. Florinel Țuilă, primarul comunei Cătunele, dezvăluie că în localitate se înregistrează furturi de apă, persoanele vinovate urmând să fie debranșate de la rețeaua de alimentare, urmând să fie sesizați oamenii legii care le vor întocmi dosare penale. Edilul a mai declarat că anul trecut localnicii care au fost descoperiți că sustrăgeau apă au fost debranșati până când au plătit sumele datorate. Florinel Țuilă a dat asigurări că oamenii pot lua apă din fântânile publice săpate de primărie, el recomandând folosirea apei din râul Motru sau din pârâul din apropierea localității pentru udarea grădinilor.
Canicula crează probleme anual în alimentarea cu apă a localității
Potrivit edilului, în fiecare an, atunci când se instaleaza canicula, comuna rămâne fără apă potabilă în zonele mai înalte. El a făcut și un calcul al cantității de apă sustrase, afirmând că vara procentul ajunge la maxim 20 %.
„Atunci facem un calcul la apometrul principal, la ieșirea din rețea, comparativ cu însumarea apometrelor oamenilor și ne-am dat seama că se fură apă din rețea. Acum lucrăm la un program de livrare a apei pentru oameni și vrem să introducem clauze ca cei surprinși să nu mai aibă acces la rețea”, a spus edilul. Mesajul primarului a avut efect, susține el, deoarece bazinele de apă au putut fi reumplute până la capacitatea maximă, lucru care nu a mai fost posibil de câteva săptămâni.”Am primit și câteva telefoane. Reprezentanți de la primărie au patrulat în zonele unde s-a știut că se fură apă și acum lucrurile merg mai bine”, a adăugat edilul.
Care este mesajul postat de primar pe pagina de Facebook
„Stimați cetățeni, trecem o perioadă grea cauzată de seceta din luna iulie. Apa potabilă distribuită la populație este tratată cu clor, ceea ce va duce la uscarea plantelor. De asemenea, în urma comparării măsurătorilor de la apometrul principal cu totalizarea apometrelor abonaților, rezultă că se fură apă. Vom recompensa pe cei ce vor da informații sigure și susținute. Hoții de apă nu sunt prietenii noștrii, ne urăsc, ne fură din buzunar, ne fac să suferim! Aveți curaj și dați-ne informații. Anunțați-ne de persoane care lasă apa să curgă pe furtun mai multe ore! Ca sancțiuni, cei ce vor fi prinși că sustrag apă vor fi debransati, vor plăti pierderile de rețea, li se va întocmi dosar penal și nu vor mai avea acces la rețeaua publică! Folosiți fântânile publice și izvoarele pentru a uda plantele. Trebuie să conviețuim și în situații dificile! Să fim uniți și să ne respectăm!”, a scris primarul.