Streinu-Cercel avertizează: „Riscăm să ajungem la 6000 de cazuri, în câteva săptămâni”

„Cei vaccinaţi cu siguranţă nu vor face o boală severă”

Adrian Streinu-Cercel (Foto: Edupedu)

Senatorul Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei de Sănătate din Senat, a avertizat că ne așteaptă o nouă rundă de „vremuri grele”, din punct de vedere pandemic, dacă nu se accelereaza campania de vaccinare. Potrivit profesorului, există marea posibilitate ca în câteva săptămâni să ajungem din nou să atingem 4.000-6.000 de cazuri de infectări pe zi. Ceea ce ar însemna o revenire a restricțiilor, desigur.

Adrian Streinu-Cercel amintește că valul patru al pandemiei e din ce în ce mai aproape

Adrian Streinu-Cercel a menționat că orice este posibil, în acest moment, iar important este ca oamenii să înțeleagă faptul că vaccinarea ar putea să oprească acest val patru, în țara noastră, sau măcar să-l domolească. „Cei vaccinaţi cu siguranţă nu vor face o boală severă”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel, pentru Antena3.

„Una este să te infectezi și alte este să faci boală. Am spus şi cu alte ocazii că vaccinurile protejează în interiorul organismului nostru și nu la nivelul mucoasei respiratorii sau mucoasei nazale. Ne putem infecta putem deveni pozitivi, vom transmite mai departe virusul, dar cu siguranță nu vom face o boală severă”, a mai menționat Adrian Streinu-Cercel, pentru sursa menționată anterior, adăugând că există marele risc ca, în câteva săptămâni, să se ajungă la 4.000 și chiar 6.000 de cazuri pe zi.

Senatorul social democrat a mai spus că trebuie găsită o cale de mijloc „și trebuie găsită foarte repede, timpului trece fantastic de repede. Luna august este o luna plina de concedii respectiv de aglomerație și avem foarte multe locuri în care sunt foarte multe persoane și care evident nu poartă mască, deci ca acolo transmiterea este la ea acasă”.

Despre a treia doză de vaccin, acesta a menționat că varianta este foarte puțin probabilă. Cu toate astea, nu exclude total posibilitatea. Această măsură s-ar putea aplica, conform spuselor acestuia, anumitor categorii de persoane.

Citește și: După Pfizer, Moderna anunță rezultate reușite ale studiilor la adolescenți

Articolul precedentSardinia: un incendiu de vegetație a făcut prăpăd
Articolul următorAdolescentă violată în Prahova, de un prieten al părinților! Poliția tergiversează începerea cercetărilor!
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.