Marea Britanie înăsprește legislația rutieră: Închisoare pe viață pentru șoferii care provoacă accidente mortale de circulație

Parlamentarii din România au relaxat legislația rutieră, deși țara noastră ocupă primul loc în Europa la numărul de accidente mortale de circulație .

Măsuri fără precedent luate în Marea Britanie față de șoferii care provoacă accidente mortale. Astfel, începând de marți, șoferii care omoară oameni atunci când se află la volan riscă să stea toată viața după gratii, după intrarea în vigoare a noii legi privind criminalitatea. Potrivit actualei legislații, șoferii care provocau accidente mortale puteau sta la închisoare maxim 14 ani, potrivit dcnews.ro.

Ministrul Justiției, Dominic Raab, a declarat că prea multe vieți au fost pierdute din cauza unui comportament imprudent la volan, care a devastat familii

„Am modificat legea astfel încât cei responsabili se vor confrunta acum cu posibilitatea de a sta pe viață în spatele gratiilor”, a mai declarat ministrul justiției. Noua legislație va permite judecătorilor să acorde persoanelor cu deficiențe de auz sprijinul unor interpreți în în timpul deliberărilor. Doar cei 12 jurați puteau fi prezenți în sala de deliberare până în prezent, participarea persoanelor cu deficiențe de auz fiind îngreunată.

În timp ce Marea Britanie a înăsprit pedepsele pentru șoferi, parlamentarii români au eliminat mai multe articole care înăspreau Codul Rutier, în condițiile în care România este pe primul loc în Europa la decese produse în accidente de circulație

Deputații au votat pentru relaxarea sancțiunilor, unii dintre ei fiind amendați de mai multe ori de polițiști. Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor au adoptat mai multe amendamente la ordonanţa de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, eliminând articolul care definea comportamentul agresiv, pentru care în prezent se reţine permisul 30 de zile.De asemenea, o altă modificare prevede că şoferii vitezomani, prinşi pe radar cu mai mult de 70 de kilometri peste limita legală de viteză, să poată conduce cu dovadă încă două săptămâni după reţinerea permisului. Cele mai multe articole din ordonanță care pedepsesc acum cu suspendarea permisului pe 120 de zile pentru circulație pe sens invers pe autostradă, neoprirea la trecerea de nivel calea ferată, sau depășirea vitezei legale cu 70 km pe oră, au fost eliminate cu 19 voturi pentru și 4 împotrivă de deputații din Comisia de Transporturi.

Muzică electronică combinată cu droguri: Tineri prinși cu stupefiante la un festival din Hunedoara

Articolul precedentSalvamont România: ”Salvamontiștii sunt obosiți și au nevoie de refacere”
Articolul următorEfectul războiului din Ucraina: Prețul zahărului ar urma să crească semnificativ în Europa