Rusia a pierdut până acum peste 16.000 de militari, a anunțat Volodimir Zelenski. Autorităţile au putut asigura 18 coridoare umanitare în ultima săptămână şi au reuşit să salveze 37.606 de persoane, dintre care 26.477 din oraşul asediat Mariupol, a mai transmis președintele ucrainean într-un mesaj video.
”Printre ei se numără şi comandanţii de rang înalt. Până acum nu s-a raportat că ar fi fost ucişi generali sau amirali ruşi. Totuşi, în acest număr avem un comandant al uneia dintre armatele ocupanţilor şi un secund la comanda Marinei Mării Negre”, a declarat preşedintele Zelenski.
”Numărul pierderilor ruşilor a depăşit 16.000 de victime”, a spus Volodimir Zelenski.
El a declarat că va continua să informeze națiunile lumii în legătură cu toate crimele de război împotriva civililor din Mariupol şi din alte oraşe ale Ucrainei.
Doi înalţi oficiali militari ai NATO au estimat că numărul soldaţilor ruşi ucişi în acţiune în Ucraina este între 7.000 şi 15.000, iar alți oficiali americani au estimat pierderile ruseşti între 7.000 şi 14.000 de soldaţi ruşi.
Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că 1.351 de militari au fost ucişi în Ucraina şi 3.825 au fost răniţi, în timpul primei actualizări majore privind victimele din 2 martie.
Zelenski li s-a adresat liderilor europeni la summitul UE de la Bruxelles, prin videoconferință. În discursul său adresat Consiliului European, președintele ucrainean le-a mulţumit membrilor Consiliului European pentru impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei, dar a spus că “a fost puţin cam târziu”. Zelenski le-a cerut liderilor europeni să accelereze aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. “Ucraina ar trebui să fie în UE în viitorul apropiat. Cel puțin aveți totul pentru asta”, a spus el.
Ministrul rus Serghei Lavrov: Occidentul ne-a declarat un război total