Bucureștenii ar putea fi nevoiți să plătească facturi duble pentru apa caldă și căldură, asta dacă furnizarea agentului termic primar nu va fi sistată din cauza datoriilor înregistrate de Primăria București către compania care furnizează agent termic în Capitală.
Termoenergetica ar fi la un pas de insolvenţă din cauza faptului că Primăria Capitalei nu a achitat restanţele de anul trecut, datoria depăşind jumătate de miliard de lei. Municipalitatea susține că se caută soluții pentru rezolvarea problemei. Una dintre variantele luate în calcul ar fi dublarea preţului gigacaloriei, ceea ce înseamnă facturi mai mari pentru bucureşteni.
Primăria Capitalei n-a mai virat niciun leu către Termoenergetica, iar compania care furnizează agent termic în Capitală nu şi-a plătit furnizorii. Primăria se angajase să suporte subvenţia, dar nu a mai plătit niciun leu din luna decembrie.
„Undeva la aproape 400 de milioane de lei datorie ieşită din perioada de scadenţă. Evident, în perioada următoare vor urma şi alte sume pentru că vor ieşi din scadenţă şi alte luni”, a declarat Claudiu Creţu, director Termoenergetica.
Termoenergetica, la un pas de insolvenţă
Dacă va continua să adune restanţe, Primăria Capitalei va avea la finalul lunii aprilie o datorie de un miliard de lei.
Pentru Termoenergetica, faptul că nu primește banii de la Primăria Capitalei poate însemna insolvenţa. Poprire pe conturi, fără salarii pentru angajaţi şi chiar oprirea distribuirii agentului termic, se arată în scrisoarea trimisă către Primăria Generală.
„Nu ne-ar mira să vedem un Bucureşti fără apă şi căldură”, a declarat Marius Pavel, consilier general.
„Soluţia e ca Primăria Municipiului Bucureşti să poată face un împrumut pentru a achita aceste sume”, a declarat Claudiu Creţu, director Termoenergetica.
Ar mai fi o variantă, dar îi va costa scump pe bucureşteni, și anume dublarea prețului gigacaloriei.
„La momentul de faţă singurul lucru pe care-l poate face această administraţie şi cred că aşa va proceda este să dubleze gigacaloria, cel puţin”, a precizat Marius Pavel, consilier general.
Traian Băsescu, internat la spital din cauza unor probleme de sănătate