Paște 2020: ÎPS Teodosie se agita și plângea de-i tremura cămășuța pe el, că slujba de Paște va fi restricționată orar. Că nu vor putea ieși credincioșii din casă după ora 22.00 și vor fi nevoiți să-și ia lumină de la lumânarea comună, din fața casei/blocului.
Bineînțeles, ÎPS-ul a repetat slujba de Înviere, ceva timp mai târziu, pentru că episodul în reluare e întotdeauna mai apetisant.
Paște 2021: Autoritățile anunță că, în ciuda faptului că orarul general interzice circulația după ora 22.00, pentru slujba de Înviere orarul se prelungește până la ora 2.00 din noapte.
Ce face Teodosie? Plânge de-i tremură și cămășuța, și sutana, și patrafirul
Nu e drept! Măcar până la 5 dimineața ar trebui să se poată sta de Înviere, că Dumnezeu stă frumos, cu ochii pe ceas, să vadă exact ce fac drept credincioșii ortodocși români în noaptea aia, că el nu face rabat la oră!
”Ora 2.00 mi se pare o restricție nejustificată, nelogică. Nu se compară slujba ortodoxă care are o lungime deosebită, iar această restricție este o rănire a sufletului credincioșilor la cea mai mare sărbătoare. Cum să fie până la ora 02.00? Nu se poate. Nici Liturghia nu o putem face în două ore. Acest atac la adresa sufletului nostru creștin nu trebuie să se producă, e nefiresc.
Nădăjduiesc că până la 05.00 dimineața. Cum să restricționăm cea mai mare sărbătoare, să îi punem ore? Nu putem să tăiem slujba, avem canoane, acestea sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi restricționat. Orice, până la Dumnezeu. Cu Dumnezeu nu negociem.”
Dumnezeu are, teoretic, probleme mai importante decât Paștele ortodox
Sincer, mi-l și imaginez, cum stă el, acolo, în Raiul lui frumos, urmărind atent toată acțiunea. Încă nu știu dacă ÎPS îi dă voie lu` Bunu` Dumnezeu să aibă acces la tehnologie, dar presupun că da, din moment ce ÎPS dă interviuri televizate.
Ei, și cum stă el acolo, și urmărește absolut tot ceea ce se întâmplă în lume, UPS! STAI AȘA! PUNEM PE PAUZĂ ȘI FOAMETE, ȘI VIOLURI, ȘI CRIME, ORICE! NIȘTE ORTODOCȘI DIN ROMÂNIA NU PARTICIPĂ LA SLUJBA DE ÎNVIERE DECÂT PÂNĂ LA ORA 2 DIN NOAPTE!
Și se alertează, săracul Dumnezeu, mi-e și mai mare mila! Noroc de Teodosie, că ne-a avertizat la timp, că nu e drept, și vai, vai, ce se poate întâmpla, dacă n-are el dreptul să țină slujba până la 5 dimineața.
Acum, mă gândesc eu, poate ÎPS are memorie scurtă. Anul trecut n-a avut voie să țină slujba decât până la ora 22.00. Nu s-a întâmplat foc și pucioasă. Mă gândesc că și Dumnezeul lui știe proverbul ăla cu ”îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă”. Deci a zâmbit mulțumit că nu are enoriași inconștienți.
Anul ăsta, se prelungește termenul slujbei. Dumnezeu cred că ar zice la fel ca anul trecut, dacă nu a schimbat deja canalul, pe probleme mai stringente.
Paștele nu e bairam
Doar că nu Dumnezeu se agită. Ăla care se agită e ÎPS-ul. Că nu e de ajuns! Ar trebui să fie MĂCAR până la 5.
Dar ce e Paștele, Înaltpresfinția ta, bairam? Că doar de-acolo pleci măcar la 5 dimineața, dacă se dă drumul la transportul în comun, sau dacă ai bani de taxi.
Păstorirea oilor: direct spre râpă
Pe lângă faptul că se erijează în mesager al Domnului, ÎPS-ul știe foarte bine și ce gândesc TOȚI credincioșii ortodocși din România. La cum descrie cum le sângerează lor sufletul, cum se zbat că n-au parte de lumină până intens în noapte, cum plâng înfrigurați, departe de căldura lumânării de Înviere, mai că-mi vine să cred că și-a ratat cariera.
ÎPS-ul trebuia să fie scriitor, nu preot. Sau regizor de filme apocaliptice. Oricum, i-ar fi ieșit mai bine ”păstorirea”. Decât dacă nu insistă să păstorească oile în râpă.
Mă gândesc la un lucru: ÎPS-ul e foarte sigur că știe el, mai bine decât oricine din lumea asta, ce gândește și vrea Dumnezeu. Atât e de important, încât are chiar și linie directă la El. Patriarhul nu are; sau nu spune că are. Teodosie, în schimb, da.
În primul rând, cred că nu l-a informat nimeni că nu e atât de special. Mai sunt încă mulți ca el, care spun aceeași chestie, doar că nu au o funcție atât de înaltă, sau Dumnezeul lor are alt nume. Ăsta ar fi un amănunt care ține doar de cultura generală.
În al doilea rând, cred că nu l-a informat nimeni că, dacă auzi voci și ești și foarte sigur că trebuie să faci ce-ți spun vocile alea, e caz de medicație. Asta nu o spun eu, o spune un mapamond de medici.