extradare radu mazare

Noi împunsături între cei doi foști miniștri ai Justiției, Tudorel Toader și Ana Birchall, după ce primul dintre aceștia a postat pe pagina de Facebook un articol în care se face referire la studiile pe care fiecare dintre aceștia le-a făcut și titlurile pe care le deține.

În articolul care a deranjat-o pe Ana Birchall se arată că Tudorel Toader este profesor universitar doctor, conducător de doctorate din 2005, membru în Comisia de la Veneția, fost judecător la Curtea Constituțională, vicepreședinte al Academiei de științe juridice din România, rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Și, cu atâtea titluri pe care le deține Tudorel Toader, Ana Birchall îl compară pe acesta cu Elena Ceaușescu, care era academician doctor inginer, „Savantă de renume mondial”, dar care spunea „codoi” atunci când venea vorba despre formula dioxidului de carbon (CO2).

Academician, Doctor Inginer, savant de renume mondial, doctor Honoris Causa al universității din… și din…”. Vă mai aduceți aminte de „codoi”? Iată că avem și codoi2.

Pe de altă parte și la modul cel mai serios, în mod cert nu îmi doresc să mă compar cu domnul Tudorel Toader, așa cum nici el nu ar trebui să își dorească să se compare cu mine pentru că orice alăturare a numelor noastre este un dezavantaj clar pentru dumnealui dacă ne uităm la ce a făcut fiecare cât a fost în fruntea Ministerului Justiției!

Dar pentru ca ieri a fost ziua lui, înțeleg că a simțit nevoia și ieri să își shareuiască un laudatio.
În încheiere, domnule TT, doresc să vă urez sincer: с Днем рожденья!
(La mulți ani! – n.r.)
Sigur înțelegeți ce am vrut sa spun, fără să folosiți ca mine google translate!

P.S. Înțeleg că în buna tradiție teteliană, postarea respectivă a dispărut între timp, precum proverbialul măgar, în ceață. Să ne mai mirăm?”, scrie Ana Birchall pe Facebook.

Articolul precedentPiedone: „E timpul ca autoritățile să intervină! Plângerile nu își au rostul”
Articolul următorGeorge Simion, în umbra lui Șoșoacă