Alexandru Rafila (captură video)

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, miercuri, că România va renunța la certificatul verde Covid în momentul în care se va lua o astfel de decizie la nivel european. De altfel, este vorba de certificatul digital care, în accepțiunea sa inițială, a fost creat pentru a facilita călătoriile în interiorul spațiului comunitar.

„Noi o să renunțăm la certificatul internațional când va exista o decizie la nivelul UE. Deocamdată este o decizie la nivelul UE că pentru circulație e nevoie de un certificat. Vestea bună e că vor fi scutiți și de carantină și de testare. Noi o să punem în aplicare cât de repede putem, probabil în luna februarie. Deocamdată, din februarie trebuie să avem un certificat cu trei doze sau două doze în funcție de vaccin (n.r. referirea este făcută în privința certificatului european, în accepțiunea sa inițială). Asta nu înseamnă că vom folosi aceleași criterii și în interiorul țării”, a declarat Alexandru Rafila, în cadrul unei conferințe de presă.

Anunțul ministrului Rafila vine la o zi după ce la nivelul UE s-a ajuns la un acord privind actualizarea normelor pentru facilitarea liberei circulații în UE în condiții de siguranță în timpul pandemiei de Covid 19, ca urmare a propunerii Comisiei din 25 noiembrie 2021.

„Printre principalele actualizări ale recomandării se numără: eliminarea, în principiu, a restricțiilor suplimentare pentru titularii certificatului digital al UE privind Covid și alinierea perioadei de valabilitate la actul delegat, și anume 270 de zile pentru ciclul primar de vaccinare (n.r. valabilitatea certificatului Covid doar după efectuarea dozei booster și doar pentru călătoriile între statele UE). Orice măsură de restricționare a liberei circulații trebuie să fie nediscriminatorie și proporțională. Statele membre nu ar trebui, în principiu, să refuze intrarea pe teritoriul lor a persoanelor care călătoresc din alte state membre”, arată un comunicat al Comisiei Europene, relatează Digi24.

De altfel, Rafila sublinia încă de săptămâna trecută că „urmează o perioadă în care și România va trebui să adapteze decizia CE privind valabilitatea vaccinului, în sensul că boosterul trebuie efectuat în cel mult 9 luni de la schema inițială, pentru a avea o valabilitate comună în UE, în ceea ce privește certificatul digital”.

Record al numărului de cazuri de infectare

Rafila susține că numărul record al cazurilor de infectare Covid din ultimele 24 de ore, 34.255, nu ar trebui să fie un motiv de panică în rândul populației, dat fiind faptul că numărul de teste a fost unul mare, 108.937, ceea ce reprezintă o rată de pozitivare de 31,44 %. Active sunt 171.558 de cazuri, dintre care în stare gravă, cu internare în secțiile ATI, sunt 692 de cazuri.

„Acest număr (n.r. de infectări) e preocupant, dar nu putea fi exclus, așa cum a reieșit din scenariile pe care Ministerul Sănătății și INSP le-au prezentat acum două săptămâni. E un număr de cazuri care e similar cu ce se întâmplă în alte țări. Spre exemplu, în Danemarca au fost ieri 43.000 de cazuri, în Cehia 30.000 de cazuri, în Portugalia 57.000 cazuri. (…) Nu există acum motive de panică, fiecare trebuie să respectăm regulile, să încurajăm vaccinarea pentru categoriile la risc”, a explicat Rafila.

Florin Cîțu, noi critici pentru ministrul Sănătății: „Astăzi avem un număr mare de persoane infectate”

Articolul precedentIohannis: „Trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiţi pentru orice scenariu”
Articolul următorAUR face liste cu publicații sau, după cum le numesc ei, ”organe de presă toxice și false”