Litoralul românesc va avea la începutul acestei veri aproape 53 de hectare de plajă nouă, ca urmare a celei mai mari operațiunii de înnisipare din ultima jumătate de secol. Acest proiect amplu, cu o valoare de peste 800 milioane de euro, este atât în beneficiul locuitorilor din zonă, cât și al operatorilor economici, de turism.
Cele 11 sectoare de plajă ce vor fi extinse cu peste 200 de hectare de plajă, în următorii trei ani, sunt: stăvilarele Edighiol/Periboina, plajele (Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie- în etapa I) și plajele (Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia– Venus- Aurora, Mangalia-Saturn, 2 Mai- în etapa II), potrivit HG nr 667/19.09.2016, privind aprobarea obiectivului de investiții „Reducerea eroziunii costiere Faza II (2014-2020)”
„După finalizarea proiectului, locuitorii din zona litoralului românesc vor fi mai protejaţi, iar turiştii se vor putea bucura de o plajă largă şi modernă. Mai mult, proiectul nostru va avea efecte pozitive majore și în domeniul socio-economic, iar operatorii din zona litorală vor putea să își dezvolte activitatea în cele mai bune condiții”, au transmis reprezentanții ANAR.
Reamintim că pasarela de promenadă din Mamaia nu este prinsă în acest proiect, dar că pe perioada lucrărilor la lărgirea plajei va fi protejată și îngrădită temporar până când se vor face demersurile necesare de către Ministerul Culturii, care dorește reabilitare obiectivului, potrivit ABADL.