Sursa foto: Vatican News

La slujba de Crăciun, Papa Francisc a spus că în această perioadă dificilă pentru umanitate, trebuie să ne amintim de cei nevoiași și să privim dincolo de „toate luminile și decorațiunile.”

Mai mult, Suveranul Pontif a mai afirmat că „cei indiferenți față de săraci îi ofensează pe Dumnezeu.”

„Frați și surori, stând în fața ieslei, contemplăm ceea ce este central, dincolo de toate luminile și decorațiile, care sunt frumoase. Contemplăm copilul”, a spus Papa, la slujba la care au participat peste 200 de cardinali, episcopi și preoți.

Papa Francisc: „Să nu pierdem din vedere cerul”

De asemenea, șeful Bisericii Catolice a mai afirmat că Iisus s-a născut în sărăcie, iar oamenii ar trebui să îi ajute pe cei în suferință și să nu caute succesul și faima.

„În această noapte a iubirii, să avem o singură teamă: aceea de a nu ofensa iubirea lui Dumnezeu, de a nu-l răni disprețuindu-i pe cei săraci cu indiferența noastră. Iisus îi iubește foarte mult, iar într-o zi ne vor primi în rai. Să nu pierdem din vedere cerul. Să ne îngrijim de Iisus acum, mângâindu-l în cei nevoiași, pentru că în ei, El se face cunoscut”, a spus el, relatează Digi24.

De asemenea, Papa Francisc va rosti binecuvântarea și mesajul său „Urbi et Orbi” de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru.

Aproximativ 2 mii de persoane au participat la slujba solemnă în Bazilica Sfântul Petru. Participarea a fost limitată din cauza pandemiei de COVID-19. Reamintim că în ultimele 24 de ore, Italia a raportat peste 50 de mii de noi infectări cu noul coronavirus.

Suveranul Pontif a declarat, în urmă cu câteva zile, că actele de violență comise de bărbați împotriva femeilor sunt „aproape satanice”, precizând că numărul femeilor abuzate este „foarte mare”.

„Numărul de femei care sunt bătute şi abuzate în casele lor, chiar de soţii lor, este foarte, foarte mare. Problema este că, din punctul meu de vedere, este aproape satanic pentru că se profită de o persoană care nu se poate apăra, care nu poate decât să (încerce) să blocheze loviturile”, a declarat Suveranul Pontif.

Papa Francisc se roagă pentru salvarea planetei

Articolul precedentMii de zboruri au fost anulate înaintea Crăciunului
Articolul următorDelta Dunării, 2021: plasele ilegale, folosite în braconaj, pot înconjura 37 de terenuri de fotbal
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.