Sursa foto: USR PLUS

De la tribuna Parlamentului, vicepreședintele USR Dan Barna a precizat că Partidul Național Liberal (PNL) s-a „încolonat” în spatele social-democraților. Mai mult, el a avut cuvinte de „laudă” la adresa lui Ciolacu pentru faptul că a reușit să facă „ceea ce nici Ion Iliescu nu a reușit”.

„Ați scos PNL din istorie și l-ați pus în buzunarul de la piept al PSD”, a spus Dan Barna în Parlament. De asemenea, vicepreședintele îi acuză pe liberali că au renunțat la guvernare și au acceptat să facă o alianță cu Partidul Social Democrat (PSD).

„Din echipa câştigătoare, au aruncat senin pe geam rezultatul alegerilor de anul trecut. S-au încolonat cuminţi în spatele partidului dumneavoastră. (…) Este prima oară când PNL de bună voie şi nesilit de nimeni, predă guvernarea. Și odată cu ea urma de demnitate pe care o mai aveau”, a mai precizat Dan Barna, vicepreședintele USR.

Dan Barna: „De ce nu l-ați chemat direct pe Liviu Dragnea?”

Vicepreședintele USR e de părere că Guvernul Ciucă va fi un „guvern al stagnării.” „Dar aproape sigur va fi un guvern al regresului. Al pașilor în spate, pas cu pas”, a mai spus din Plenul Parlamentului la votul de încredere pentru Guvernul Ciucă.

De asemenea, Barna nu a ezitat să-l critice pe șeful statului, „nașul colaborării de astăzi”, ce nu a participat la „botezul noului FSN”. „E a patra oară când Klaus Iohannis dă o șansă PSD. Și o va da și a cincea, și a șasea oară. Pentru Iohannis, țara e un material didactic”, a mai adăugat Dan Barna.

Mai mult, vicepreședintele USR a mai menționat că „penelismul a mers în buzunarul dlui Ciolacu”, dar liberalismul trebuie să continue.

„Au mai fost coaliții absurde care s-au spart. Cineva a trebuit să vină să repare și când va veni acest moment USR va face acest lucru”, a concluzionat Dan Barna.

După două luni de criză politică, Guvernul lui Nicolae Ciucă a trecut de votul Parlamentului. Executivul a fost votat cu 318 de parlamentari, în condițiile în care erau necesare 234 de voturi.

Noul Guvern de Coaliție condus de Nicolae Ciucă a fost învestit de Parlament

Articolul precedentNoul Guvern de Coaliție condus de Nicolae Ciucă a fost învestit de Parlament
Articolul următorNicolae Ciucă: „Există resurse financiare pentru plata pensiilor şi salariilor”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.