Sursa: Facebook

Fostul director al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) a fost trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupție, comise începând cu anul trecut.

Procurorii au făcut publice date din anchetă în primăvara acestui an, iar ieri au dezvăluit că acuzațiile oficiale aduse fostului director general și comercial George Alexandru Ivan sunt de complicitate la trafic de influență, trafic de influență și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații dacă este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Ieri, după trimiterea dosarului în instanță, s-a constatatlegalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luat faţă de inculpatul IVAN GEORGE-ALEXANDRU., menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul IVAN GEORGE-ALEXANDRU, până la o nouă verificare conform legii. Menţine obligaţiile stabilite în sarcina inculpatului prin încheierea din data de 17.05.2023 emisă de Tribunalul București-Secșia I Penală în dosar nr. 14956/3/2023/a1”.

Deși inițial fusese arestat, fostul director Ivan a fost pus în libertate în luna mai, instanța dispunând ca, pe timpul controlului judiciar, acesta să se prezinte de câte ori este nevoie la sediul Poliţiei Sectorului 1, al DNA, la judecătorul de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Totodată, acesta nu are voie să depăşească raza teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată, să se apropie de martorii din dosar sau de alți inculpați, şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe nicio cale, dar și „să nu exercite vreo funcție/activitate în cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București în exercitarea căreia a săvârșit faptele”.

În dosarul trimis spre judecare la Tribunalului București se precizează că cercetările au legătură cu o altă cauză, în care o persoană a fost trimisă în judecată. De altfel, inițial procurorii au încheiat un acordul de recunoaștere a vinovăției cu Ivan, însă judecătorii din cadrul Curții de Apel București au dispus restituirea la DNA a dosarului.

În intervalul 11 – 14 ianuarie 2022, o persoană trimisă în judecată anterior, prin intermediul inculpatului Ivan George-Alexandru, ar fi pretins de la angajatul unei societăți comerciale (martor în cauză) o sumă de 10.000.000 euro, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra ministrului transporturilor și promițând că îl va determina pe acesta să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lui de serviciu, în legătură cu prelungirea pe o perioadă de cinci ani de zile a contractului de asociere în participațiune pentru exploatarea unor spații comerciale, încheiat între CNAB și societatea unde lucra martorul.

În data de 03 octombrie 2022, același inculpat trimis în judecată anterior, împreună cu Ivan George-Alexandru, ar fi pretins de la aceeași persoană, o sumă necuantificată inițial, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra directorului general al CNAB și asupra ministrului transporturilor și promițând că îi vor determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu, în legătură cu prelungirea pe o perioadă de 1 an de zile a contractului de asociere în participațiune pentru exploatarea spațiilor comerciale încheiat între CNAB și societatea unde lucra martorul. Cuantumul pretinderii a fost individualizat în data de 05 octombrie 2022 la suma de 1.200.000 de euro și adus la cunoștința martorului de către inculpatul Ivan George-Alexandru.

În datele de 14.02.2022 și 15.02.2023, inculpatul Ivan George-Alexandru, în contextul etapei nepublice interne, reprezentată de redactarea în cadrul CNAB a unui caiet de sarcini pentru o achiziție având ca obiect servicii de consultanță, ar fi permis în mod direct accesul unui martor la informații din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicității, prin indicarea către acesta de date din conținutul caietului de sarcini (prima zi) și prin predarea acestui caiet de sarcini (a doua zi), anterior publicării acestuia, în data de 18 mai 2022, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit”, detaliază DNA.

Articolul precedentUSR, invitație în Senat pentru Marcel Ciolacu: „Parlamentul controlează Guvernul și miniștrii, nu invers”
Articolul următorCiolacu și-a propus ca viitorii europarlamentari PSD să provină din fiecare regiune a țării, „altfel pierde partidul”