Societatea de Transport din București, STB S.A, a anunțat că va susține campania umanitară Spitale Publice din Bani Privați.
Proiectul a debutat în anul 2016, prin Fundația Metropolis și la inițiativa lui Codin Maticiuc.
Scopul campaniei este de a renova, reamenaja și dota spitalele publice din România
”În vederea sensibilizării publicului călător cu privire la importanța sprijinirii cauzelor umanitare, dar și a promovării și consolidării încrederii cetățenilor în raport cu serviciul public pe care îl oferă, Societatea de Transport București STB S.A. se alătură proiectului “Spitale publice din bani privați”, derulat de Fundația Filantropică Metropolis, punând la dispoziția Asociației un tramvai tip V3AM în vederea decorării personalizate cu pictură de tip graffiti”, se arată în comunicatul publicat de societatea pe contul de Facebook.
Societatea de Transport din București: ”Spitalele din România trebuie aduse la cele mai noi standarde”
Societatea de Transport din București a transmis că, în cadrul campaniei, călătorii vor avea ocazia să utilizeze, timp de un an, un tramvai decorat artistic de o echipă de artiști grafferi, ce va circula pe traseul liniei 1.
În egală măsură, reprezentanții STB au precizat că scopul proiectului este acela de a aduce spitalele din România la cele mai noi standarde, prin proiecte de renovare, reabilitare și dotare cu echipamente moderne.
Campania are în vedere și promovarea transportului în comun
”Prin implicarea în acest proiect, STB S.A. urmărește, pe de o parte, să promoveze în rândul locuitorilor Capitalei o inițiativă cu beneficii reale pentru toți cetățenii, iar, pe de altă parte, să promoveze în rândul călătorilor tramvaiul ca mijloc de transport nepoluant, încurajând în acest fel utilizarea mijloacelor de transport public, în detrimentul utilizării mașinii personale”, au explicat membrii STB.