Marea Britanie, lăsată fără forță de muncă, post-Brexit. Tone de legume putrezesc pe câmpuri

Se preconizează un viitor dificil pentru Marea Britanie

Foto: Pixabay.com

Cu toate că, la un moment dat, Marea Britanie a votat majoritar pentru ieșirea din Uniunea Europeană, în mod sigur nu a anticipat ce urma să se întâmple. Efectele post-Brexit nu sunt puține, însă poate unul dintre cele mai grave este cel potrivit căruia forța de muncă a devenit „aur curat”. Astfel, fermierii englezi încep acum să aprecieze forța externă de muncă, acum când aceasta nu mai e așa de ușor de găsit.

Agricultura din Marea Britanie, în criză

Reprezentanții unei companii agricole din Marea Britanie au declarat, potrivit Digi24, că aproximativ 750.000 de dovlecei sunt în pericol să putrezească pe câmp, în lipsa muncitorilor agricoli veniți din țări europene ca România, spre exemplu. Se preconizează că multe dintre culturile din Marea Britanie sunt sortite pieirii anul acesta, din acest motiv.

Restricționarea liberei circulații între Regat și restul Europei, în urma Brexit-ului a dus la această situație. „Dar nu se întâmplă doar în agricultură și horticultură, se întâmplă în aproape toate sectorele în care oamenii din străinătate lucrau de ani de zile și acum pleacă acasă”, a declarat directorul companiei agricole menționate anterior.

O consecință directă a lipsei forței de muncă va fi, potrivit reprezentantului firmei, incapacitatea companiei agricole de a furniza legumele către supermarketuri, astfel că rafturile acestora riscă să se golească, în cel mai scurt timp.

De altfel, rafturile magazinelor din Marea Britanie au început deja să se golească, pe fondul creșterii numărului de infectări zilnice. Angajații responsabili pentru aprovizionare sunt obligați să petreacă 10 zile în carantină, caz în care au avut contact cu o persoană infectată, astfel că nu se pot prezenta la locul de muncă.

În concluzie, noul val pandemic, coroborat cu noile reguli impuse în contextul Brexit, nu conturează un viitor apropiat prea „roz” pentru cetățenii din Regat.

Citește și: Rafturile supermarketurilor din Marea Britanie încep să se golească

Articolul precedentCenzură PNL-USR în Consiliul Local Câmpina! Presa băgată în țarc și obligată să nu înregisteze video!
Articolul următorTerasele Peleșului vor fi restaurate
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.