Drumul Aurului de la Brad, Hunedoara, invadat de exploatări forestiere

Un traseu turistic „rupt din povești”, sub imperiul nepăsării autorităților

Exploatări forestiere pe „Drumul Aurului” - foto: zhd.ro

Drumul Aurului de la Brad, județul Hunedoara, este un circuit turistic de aproximatic 10 kilometri care include, printre multe altele, galeria „Treptele Romane”, fosta exploatare auriferă Gurabarza, Biserica Ruda 12 Apostoli, însă și Muzeul Aurului. Destinat inițial tuturor pasionaților de drumeții și de istoria locală, Drumul Aurului este acum pe cale să devină impracticabil, informează ZHD.ro.

Șoseaua construită de autorități pe Drumul Aurului se degradează văzând cu ochii

Cu toate că vorbim despre una dintre cele mai frumoase zone din țara noastră, Drumul Aurului fiind, deopotrivă, încărcat de istorie, însă și de oportunități destinate celor amatori de drumeții prin natură, autoritățile au ajutat doar pe sfert din cât ar fi putut să o facă. Mai mult, exploatările forestiere din zonă au făcut ca șoseaua să se degradeze considerabil sub greutatea utilajelor care, ani de-a rândul, au cărat lemn din pădurile din imediata vecinătate. Din nou, vina aparține, în mare măsură, autorităților, cele care au închis ochii, „uitând” că stratul de asfalt aplicat alocuri pe carosabil este unul prea subțire pentru a susține autovehicule de tonaj mare.

Mine dezafectate, peisaj de basm, dar și multă-multă nepăsare

Cu toate că Drumul Aurului ar putea fi unul dintre cele mai practicate trasee turistice din țară, prea puțini cunosc istoria locului, fiindcă autoritățile nu au investit decât, ici și colo, pe hârtie, astfel că în zonă ajung numai acei turiști „experimentați”.

Drumul care pornește din localitatea Brad, din direcția Deva, urmează cursul pârâului Musariu și traversează satul Ruda Brad, ca mai apoi să se ajungă la „Treptele Romane”. Un drum de urcuș de circa un kilometru, pe lângă fostele guri de mină care trece inclusiv pe lângă Biserica Ruda 12 Apostoli (unde aproximativ un kilometru de șosea este neasfaltat) se oprește în satul Gurabarza, cunoscut în trecut pentru exploatările aurifere de amploare. Mine de la Gurabarza a fost închisă, însă în 2016. Tot în acea perioadă, autoritățile promiteau că vor transforma mina într-un spațiu de vizitare, oferind turiștilor ocazia să înțeleagă procesul de extracție al aurului. Acest lucru nu numai că nu s-a întâmplat, însă mina a ajuns o ruină.

Dincolo de fosta mină abandonată se află vechile colonii muncitorești din Crișcior, în apropierea cărora pot fi vizitate următoarele obiective turistice: Muzeul Aurului, Gara din Brad și calea ferată minieră Brad-Crișcior.

Concluzionând, Drumul Aurului ar putea părea revendicat de natură, la o primă vedere. În realitate, acest lucru este foarte departe de adevăr, întrucât intervenția umană asupra locului (asfaltarea) a fost ruinată de o altă intervenție umană (exploatarea forestieră).

Dragnea află azi dacă speranța moare ultima

Articolul precedentDragnea află azi dacă speranța moare ultima
Articolul următorFlorin Cîțu se declară stăpân pe situație: România, pregătită de valul patru
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.