Aș fi putut să-l numesc pe primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, „Bombonica”. Însă pentru că el e băiețel și nici soția lui Dragnea n-a fost, aleg să-i respect dreptul la pantaloni și cravată și-am să-l alint „Bombonel”, cu toate că ceea ce-a făcut acesta în Sectorul 3 aduce mai mult a povestea pentru care a intrat Dragnea la răcoare, nu cu povestea pentru care a intrat Adrian Năstase.
Astfel, mimând un soi de Bombonica 2, Robert Negoiță pare să urmeze exemplul fostului său șef, executând o Cosa Nostra de Sector 3, cu angajări fictive, salarii dublate sua triplate și eliminarea celor incomozi din funcțiile cheie, după cum relatează cei de la ZiuaNews.ro.
Prins cu angajarea fictivă-n sac, Negoiță se chinuie să o dea la întors
Totul ar fi început cândva prin 2018, când primarul Sectorului 3, Robert Negoiță ar fi decis de la sine putere să dubleze o serie de salarii. Mai apoi, tot din dispoziția sa, unele posturi au început să dispară. Vorbim despre aproximativ 100 de posturi ale unor „incomozi” de la Direcția Generală de Asistență Socială a Sectorului 3.
Cum era de așteptat, supărați din pricina celor întâmplate, oamenii ar fi început să vorbească și să povestească neregulile pe care primarul Negoiță le face. Ba cu angajații folosiți pentru campanii elecorale, ba cu banii, ba cu autoturismele ce ar fi trebuit să fie folosite strict pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă. Astfel, într-o ședință publică de CL, Negoiță ar fi fost pus la zid și demascat națiunii, ședință în care s-ar fi vorbit și despre angajările fictive cu iz de Dragnea.
Ulterior, atât DNA cât și Poliția au fost informate în legătură cu deciziile pe care Negoiță le-ar fi luat în scop personal.
„Mi-e foarte clar că au fost nereguli cât casa la DGASPC, devreme ce a fost sabotată activitatea Comisiei speciale de verificare și analiză, constituită printr-o Hotărâre de Consiliu al cărei inițiator am fost. În primul rând, când Negoiță și-a dat seama că eu chiar sunt hotărât să fac lumină în acest caz, a dispus schimbarea mea din funcția de președinte al comisiei, pentru a-mi lua inițiativa de a convoca și a conduce lucrările Comisiei. A pus o pesedistă, care a aranjat cu colegii săi să lipsească de la ședințe, astfel încât să nu avem cvorum. Apoi, doamna Alina David de la personal a venit cu aberația că nu prea putem să verificăm managementul resurselor umane, căci e vorba de date cu careacter personal și ne împiedică legea. I-am dat cu legea în cap, arătându-i că există suficiente pârghii care să ne permită accesul la informațiile solicitate. Evident că au făcut tot posibilul să nu fie chemați la audieri oamenii care aveau de făcut dezvăluiri ce urmau să fie consemnate în procesele verbale de ședință. Asta i-ar fi îngropat, probabil. Când a venit vremea să prezentăm raportul am întrebat-o pe Păunică ce vom scrie în raport? Răspunsul? Umeri ridicați. Evident că n-a fost niciun raport, pentru că nu a existat nicio verificare. Pentru mine e clar că avem de-a face cu un al doilea caz Bombonica, și că acela, ca și acesta, de altfel, de la Sectorul 3, sunt doar vârfuri de aisberguri.”, afirma consilierul local PNL, unul din cei mai aprigi contestatari ai lui Robert Negoiță.