Moţiunea simplă împotriva ministrului Educației, depusă de 93 de deputaţi Pro România şi PSD, va fi discutată azi în Parlament de la ora 16.00, votul urmând a fi dat miercuri. Prin moțiunea intitulată „Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată”, inițiatorii atrag atenția că Monica Anisie trebuie să demisioneze din fruntea ministerului, însă votul din Parlament nu va decide ceva concret, ci este doar unul consultativ.

Semnatarii explică în moțiune că demersul lor „este o mică parte a răspunsului nostru la nepăsarea şi incompetenţa dovedite pas cu pas de ministrul Educaţiei şi Cercetării de la preluarea mandatului, culminând cu perioada coronacrizei”.

Nu vrem să detaliem incompetenţa de care ministrul Educaţiei a dat dovadă în ceea ce priveşte învăţământul universitar sau cercetarea. Nici măcar o dată, în ultimii 30 de ani, românii nu au trăit asemenea momente de haos în Educaţie. Lipsa de viziune şi de strategie a făcut ca toţi cei din sistem – preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ – să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă. Astăzi, aici, trebuie să punem capăt acestei crize. Ne bazăm pe demisia doamnei ministru dacă această moţiune trece”, se arată în document.

Articolul precedentVictor Ponta crede că USR suferă de „Sindromul Stockholm în variantă națională”
Articolul următorBombonel sau Bombonica: Negoiță calcă pe urmele lui Dragnea