Primărița USR a Sectorului 1 mai vrea un mandat, așa că astăzi și-a depus candidatura, fix în aceeași zi în care procurorii au anunțat că a fost trimisă în judecată.
Iar dosarul în care este acuzată de mai multe infracțiuni legate de modul în care a încasat bani în plus este catalogat de Clotilde Armand cum altfel decât a fi „o făcătură”.
Culmea, banii în cauză și i-ar fi băgat în buzunar – spun procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București – în cadrul proiectului intitulat „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”, cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151.
Ce mai spun procurorii? Că, „în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpata Armand Clotilde – Marie – Brigitte a emis patru dispoziții care au produs foloase materiale pentru sine, beneficiind de majorări ale indemnizațiilor lunare în sumă de totală de 18.720 lei (venituri brute)”.
„În urmă cu câteva ore mi-am anunțat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 și mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianța Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui.
La 2 ore după am aflat de la televizor că am fost trimisă în judecată pentru că am implementat un program anticorupție în administrația locală. Un caz penibil, deschis la plângerea lui Dan Tudorache, cu acuzații ridicole, în care au inventat un prejudiciu de 3.000 euro.
Un dosar în care Marcel Ciolacu a schimbat 4 procurori până a găsit unul din provincie pe care l-a avansat să mă ancheteze, ca să nu mai zic actualul premier atacă independența Justiției la fiecare apariție publică, iar Alina Gorghiu a ajuns unealta PSD în demolarea Justiției. Abia așteptam ca întregul dosar să ajungă în instanță să demontez toată aceasta făcătură”, susține Armand pe Facebook.
„Făcătură” sau nu, procurorii spun că:
„În data de 06.05.2022 a emis Dispoziția nr. 1708/06.05.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna aprilie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii aprilie 2022 cu suma de 3.744 lei, din care a încasat suma de 2.191 lei în contul personal, diferenţa de 1.533 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.
În data de 07.06.2022 a emis Decizia nr. 2156/07.06.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna mai 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii mai 2022 cu suma de 5.616 lei, din care a încasat suma de 3.285 lei în contul personal, diferenţa de 2.331 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.
În data de 05.07.2022 a emis Dispoziția nr. 2517/05.07.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna iunie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii iunie 2022 cu suma de 3.744 lei, din care a încasat suma de 2.191 lei în contul personal, diferenţa de 1.533lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat.
În data de 01.08.2022 a emis Dispoziția nr. 2853/01.08.2022 prin care, pentru timpul lucrat în luna iulie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, şi-a majorat indemnizaţia lunară aferentă lunii iulie 2022 cu suma de 5.616 lei, din care a încasat suma de 3.285 lei în contul personal, diferenţa de 2.331 lei reprezentând impozite şi contribuţii, fiind reţinută şi transferată de angajator la bugetul de stat”.