Sursa: Google maps

Un comisar de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a fost trimis în arest alături de mai multe persoane, după ce s-a descoperit că acesta ajuta un interlop.

Dosarul este instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și, dată fiind complexitatea cazului, acțiunile care în final au dus la arestarea inculpaților au fost derulate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău, Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR – Brigada Operaţiuni Speciale Bacău, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul IGPR – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, Direcţiei de Prevenire și Combatere a Terorismului din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor și a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Omul legii este inculpat alături de mai mulți membrii ai grupării conduse tocmai de interlopul din Onești pe care îl proteja, acesta din urmă fiind de asemenea arestat în dosar.

Și, din ce detaliază procurorii, faptele cercetate se întind pe parcursul mai multor ani, începând cu 2019, și are ca obiect numeroase infracţiuni de loviri și alte violenţe, influențarea declarațiilor, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice şi răzbunarea pentru ajutorul dat justiției.

Membrii grupării au fost sprijiniţi de comisarul de poliţie C.V., în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, constând în aceea că, în calitate de lucrător de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, în exercitarea atribuțiilor de serviciu referitoare la instrumentarea mai multor dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a membrilor grupării Mîrza și în vederea îngreunării cercetărilor penale, a falsificat probe rezultate din anchetă și a omis, cu intenție, să administreze probele necesare justei soluționări a cauzelor, omisiune care a avut drept consecință, în unele cazuri, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale”, arată procurorii.

Acuzațiile de mai sus ar fi susținute inclusiv de probele ridicate în urma unor percheziții, au urmat audieri, iar ulterior procurorii au dispus reținerea celor patru inculpați. Pasul următor a fost ca aceștia să fie prezentați Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă:

Admite propunerea procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de apel Bacău. I. Dispune arestarea preventivă a inculpatului C.V., urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de: 1. favorizarea făptuitorului (în legătură cu ds. penal nr. 2017/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, faptă din 27.08.2019 – 30.10.2023); 2. fals intelectual (în dosar penal nr. 2017/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, faptă din 10.09.2019); 3. favorizarea făptuitorului în formă continuată (în legătură cu dosarul penal nr. 2813/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, acte materiale din 12.11.2021 – 13.11.2023, respectiv 22.11.2023; 4. fals intelectual (în legătură cu dosarul penal nr. 2813/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, faptă din 22.11.2023);

5. favorizarea făptuitorului (în legătură cu dosarul penal nr. 1810/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, faptă din perioada 22.07.2022 – în prezent); 6. favorizarea făptuitorului (în legătură cu dosarul penal nr. 828/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, faptă din perioada 08.05.2020 – 13.11.2023); 7. favorizarea făptuitorului (în legătură cu dosarul penal nr. 1332/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, fapte din perioada 30.06.2020 – 13.11.2023) și 8. fals intelectual (faptă din luna ianuarie 2022), pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 17.01.2024 şi până la data de 15.02.2024 inclusiv.

II. Dispune arestarea preventivă a inculpatului M.V., urmărit penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 1. lovire sau alte violențe (faptă din 05.05.2020, persoana vătămată Oprea Mihai); 2, 3. influențarea declarațiilor și amenințare (fapte din 11.11.2021, persoane vătămate Boboc Constantin); 4, 5. tulburarea ordinii și liniștii publice și răzbunarea pentru ajutorul dat justiției (fapte din 19.11.2021, persoană vătămată B C); 6. influențarea declarațiilor (faptă din 15.11.2023, (persoană vătămată P A), pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 17.01.2024 şi până la data de 15.02.2024 inclusiv.

III. Dispune arestarea preventivă a inculpatului R.G.M., urmărit penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 1, 2, 3. tulburarea ordinii și liniștii publice, tulburarea ordinii și liniștii publice și răzbunarea pentru ajutorul dat justiției (fapte din 19.11.2021, persoană vătămată B C); 4. instigare la influențarea declarațiilor (faptă din perioada 19-29.10.2023, persoană vătămată S N C); 5. instigare la lovire sau alte violențe (faptă din perioada 19-29.10.2023, persoană vătămată S N C) 6. influențarea declarațiilor (faptă din 13.11.2023, persoană vătămată S N C); 7. amenințare (faptă din 13.11.2023, persoană vătămată S N C), pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 17.01.2024 şi până la data de 15.02.2024 inclusiv.

IV. Dispune arestarea preventivă a inculpatului N.D.G., urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de: 1. influențarea declarațiilor (faptă din 29.10.2023, persoană vătămată S N C) și 2. lovire sau alte violențe (faptă din 29.10.2023, persoană vătămată S N C), pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 17.01.2024 şi până la data de 15.02.2024 inclusiv. Respinge cererile incidentale de aplicare a unor măsuri preventive mai blânde formulată de fiecare dintre inculpați, prin av. oficiu. ”, era decizia judecătoriei.

Măsura a fost contestată, însă Tribunalul Bacău a respins „ca nefondate contestaţiile formulate de contestatorii-inculpaţi Călin Vasile, Mîrza Vitalie, Radu Gheorghe Mădălin şi Neculai Daniel Gabriel împotriva Încheierii pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bacău în dosar nr. 655/180/2024. Definitivă”. Aceasta a însemnat că polițistul va petrece următoarele 30 de zile în arest.

Articolul precedentCiolacu, de Ziua Unirii Principatelor Române: „Am decis să reduc la maximum timpul alocat festivităților oficiale”
Articolul următorRadu Mihaiu mai vrea un mandat de primar la Sectorul 2, sprijinit nu doar de USR, ci și de PMP și Forța Dreptei