Foto: Adevărul
Foto: Adevărul

ÎPS Teodosie a fost amendat de trei ori de poliţiştii constănţeni, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 3.000 de lei.

Arhiepiscopul Tomisului va contesta decizia de carantinare care i-a fost aplicată după ce a revenit săptămâna trecută din Iordania, ţară aflată în zona roşie. De asemenea, ÎPS Teodosie va contesta şi amenzile primite în cursul zilei de luni, relatează News.ro.

Astăzi, 25 ianuarie, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au făcut anunţul conform căruia Teodosie va contesta decizia de carantinare. De asemenea, aceştia au precizat că acţiunea de contestare va avea loc la o instanţă din Bucureşti.

ÎPS Teodosie va contesta cele trei amenzi primite, în valoare de 1.000 de lei fiecare

Arhiepiscopia Tomisului a anunţat, luni seară, că ÎPS Teodosie a ales să se carantineze la sediul Palatului Arhiepiscopal. Reprezentanţii acestei instituţii au precizat că autorităţile au emis decizia de carantinare pe numele lui Teodosie deoarece acesta a revenit, în 20 ianuarie, din Iordania, ţară aflată în zona roşie.

Arhiepiscopia Tomisului a transmis că ÎPS va contesta amenzile primite deoarece nu a respectat măsura de carantinare, arată G4 Media.

Arhiepiscopia Tomisului: “E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”

Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP Bucureşti a sosit în mail-ul personal al ÎPS, luni, în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoştinţă în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care ÎPS participa. În măsura în care amenzile date ÎPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale. Au fost date înaintea aducerii la cunoştinţă a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.

Articolul precedentKlaus Iohannis: „O voce care spune adevărul poate stinge mai multe voci mincinoase”
Articolul următorFlorin Cîțu, noi critici pentru ministrul Sănătății: „Astăzi avem un număr mare de persoane infectate”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time