Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Cosiliul Local a aprobat sistemul de alertă “Butonul Roşu”.

Sistemul vine în ajutorul persoanelor cu venituri mici şi bucureștenilor care au probleme de sănătate. Astfel, oamenii vor putea beneficia gratuit de anumite servicii.

Persoanele care au nevoie vor putea apela gratuit Centrul de Telemonitorizare al Complexului Multifuncţional Caraiman, precizează Adevărul.

Serviciile vor fi oferite şi celorlalţi locuitori din sector, însă, în funcţie de venit, aceştia vor trebui să achite anumite sume.

Sistemul de alertă presupune servicii  integrate de teleasistenţă, teleurgenţă şi telemedicină

Pensionarii şi salariaţii cu venituri reduse domiciliaţi în Sectorul 1, şomerii şi persoanele cu handicap din această zonă administrativă vor beneficia gratuit de un sistem integrat de teleasistenţă, teleurgenţă şi telemedicină implementat de către Complexul Multifuncţional Caraiman”, a transmis Primăria Sectorului 1.

După primirea alertei, specialiştii vor declanşa protocolul de urgenţă

Ce presupune acest sistem: la mâna pacientului este montată o braţară pe care o va purta 24 de ore din 24. Totodată, beneficiarului îi va fi pus la dispoziţie un telefon care va trimite un semnal de alertă la Centrul de Telemonitorizare al Complexului Multifuncţional Caraiman funcţional non-stop.

În situaţia în care pacientul se simte rău şi consideră că are nevoie de asistenţă medicală va apăsa pe butonul roşu al brăţării.  Telefonul asociat acesteia va apela instant Centrul de Telemonitorizare.

După primirea alertei, specialiştii vor declanşa protocolul de urgenţă care implică acordarea asistenţei medicale de către medicii Complexului Multifuncţional Caraiman, iar, în ultimă instanţă, apelarea la sistemul unic de urgenţă 112”, a mai precizat primăria.

În plus, reprezentanții primăriei au explicat faptul că, pe bază de abonament, de sistemul de teleasistenţă, teleurgenţă şi telemedicină „Butonul de Panică” („Butonul Roşu”) pot beneficia contracost şi alte categorii de persoane din Sectorul 1.

Pensionarii care au pensia cuprinsă între 1.501 şi 2.500 lei şi salariaţii cu un salariu net între 1.501 şi 2.500 lei pentru a beneficia de acest sistem trebuie să achite un tarif social, care reprezintă 50% din costul abonamentului.

Articolul precedentSuedia a comandat cele mai rapide trenuri din istoria sa
Articolul următorToate traseele montane din munții Făgăraș au fost închise
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time