Foto: Aleph News
Foto: Aleph News

Certificatul verde nu ar mai fi obligatoriu la locul de muncă, iar Arhiepiscopul Tomisului salută decizia.

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a afirmat că, personal, consideră că oamenii nu trebuie să fie ”dispreţuiţi şi trataţi cu distanţă”.

Certificatul verde reprezintă doar un pretext și ”un instrument de oprimare, un instrument de dezbinare

În cadrul emisiunii Dialog duhovnicesc de la Radio Dobrogea, Arhiepiscopul Tomisului a discutat despre importanța Constituției, declarând că aceasta trebuie să păstreze libertăţile fundamentale ale omului şi drepturile omului.

Am văzut şi eu puţin, cât am putut, printre picături, că sunt prins cu spovedania, de acolo vin. Şi iată un lucru realist. Se pune problema acordării ordinelor, ordonanţelor care vin de la Guvern şi care trec prin Parlament cu Constituţia. Este firesc. Constituţia a fost gândită, atât de mult dezbătută, atât de mult forfecată pe toate părţile ca să se păstreze libertăţile fundamentale ale omului şi drepturile omului. Se pune problema să nu mai iasă astfel de ordine fără să aibă temei constituţional. Salutăm această bucuroasă iniţiativă. Trebuie să nu fie oamenii dispreţuiţi şi trataţi cu distanţă şi cu atâta nesocotinţă. Orice om are personalitatea lui”, a transmis ÎPS Teodosie.

Teodosie, despre obligativitatea certificatului verde la locul de muncă: ”Suntem trataţi ca nişte copii fără minte”

Declarațiile vin în contextul în care coaliţia de guvernare a discutat, joi, la Guvern, despre proiectul de lege pentru introducerea certificatului verde, însă PNL şi PSD nu au reuşit să ajungă la un acord.

Prin urmare, şansele ca acesta să mai fie implementat până la finalul acestui an, cum îşi dorea Executivul, sunt foarte mici.

Este posibil ca Guvernul să renunţe la ideea de a mai trimite de urgenţă proiectul în Parlament.

Arhiepiscopul Tomisului a mai afirmat că respectivul certificat verde este reprezintă doar un pretext. ÎPS ține să insiste că documentul rămâne un instrument de oprimare, un instrument de dezbinare.

Să fim serioşi, suntem trataţi ca nişte copii fără minte. Sfântul Pavel ne spune să fim copii când e vorba de răutate. Adică să fim nevinovaţi precum copiii, să nu ne duşmănim, să nu ne agresăm, să nu ne jignim, dar când e vorba de relaţia interumană, de modul de a ne duce existenţa, să fim la minte nu copii, ci desăvârşiţi”, a explicat ÎPS Teodosie.

Articolul precedentUSR a atacat la Curtea Constituțională bugetul de stat pe 2022
Articolul următorKelemen Hunor, despre Certificatul Covid: „Nu putem risca să dăm o lege care pică la CCR”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time